Unii dintre ei nici nu erau născuți când a avut loc Revoluția din 1989, dar știu ce le-au povestit părinții despre asta. Pentru alții, momentul Revoluției...
Ajuns la a șaptea ediție, cel mai mare festival dedicat științei anunță parteneriatul cu ITER, un proiect internațional de cercetare a fuziunii nucleare. Bucharest Science Festival,...
Sezonul de toamnă 2019 a început astăzi și la nivel astronomic, odată cu echinocțiul, care oficial se înregistrează luni, 23 septembrie, la ora 10:50. Începând din...
Concertul Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam, avându-l la pupitru pe dirijorul Tugan Sokhiev, a încheiat, duminică seara, la Sala Palatului, cea mai extinsă ediţie de până...
Scriitorul Mircea Cărtărescu va fi prezent la ediţia de anul acesta a celui mai mare târg de carte din Scandinavia, „Bok & Bibliotek”, ce se va...
Un program de Festival dens pentru ziua de 19 septembrie, cu șase evenimente marcate pe agendă. De la ora 10.00, în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor,...
Gazele românești au ajuns să fie tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), în luna august, cu circa 106 lei pe MWh, prețul fiind dublu față...
Dirijorul Cristian Măcelaru conduce astăzi, 18 septembrie, Orchestra Regală Concertgebow, în cadrul unui concert la Amsterdam. Cristian Măcelaru a fost solicitat să preia, în ultimul moment,...
Doar 41.003 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondență, la alegerile prezidențiale din această toamnă, până duminică noapte, când s-a încheiat perioada de...
O masă de aer polar va traversa România începând de marți, când se va răci în jumătatea de Nord a țării, anunță meteorologii. De miercuri, răcirea...