Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Cultură

Ce vedem pe scenele Festivalului Internațional George Enescu miercuri, 11 septembrie 2019

Cultură 13:35

Un număr de 35 de lucrări semnate de George Enescu sunt cântate în 36 de concerte pe scenele Festivalului în 2019  

În ediția din acest an, se va cânta cel puțin o lucrare compusă de George Enescu în fiecare zi a Festivalului. Instrumentiști reputați și orchestre de talie mondială vor face să răsune la București acordurile enesciene din 35 de lucrări semnate de maestru, în 36 de concerte, contribuind astfel la una dintre liniile de forță ale Festivalului, de a readuce în repertoriul internațional și în atenția publică creația și personalitatea artistică a lui George Enescu. 

 Și ziua de 11 septembrie respectă această structură, având programate în ambele concerte ale zilei compoziții de George Enescu, interpretate de muzicieni și ansambluri de talie mondială.
 
În secțiunea Recitaluri și concerte camerale, scena Ateneului Român găzduiește, de la ora 17:00, concertul Orchestrei Filarmonice din Monte-Carlo. Îi vom putea urmări pe Maxim Vengerov – în dublu rol, de dirijor și de violonist, și pe Gautier Capuçon – la violoncel.
 
 În program: Baladă pentru vioară și orchestră – de George Enescu, Andante Cantabile – de P.I. Ceaikovski, Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră – de P.I. Ceaikovski și Simfonia a VI-a în si minor, „Patetica” – de P.I. Ceaikovski. 
 
Concertul de la Ateneu reprezintă un prilej rar de a-i vedea evoluând pe aceeași scenă pe doi dintre cei mai bine cotați instrumentiști ai momentului: Maxim Vengerov și Gautier Capuçon. Iar programul serii va pune cu prisosință în evidență măiestria celor doi virtuozi. 
 
Apreciat aproape unanim de critică drept unul dintre cei mai înzestrați muzicieni ai lumii din prezent, Maxim Vengerov se bucură de recunoaștere internațională atât în calitate de dirijor, cât și de violonist.
 
Maxim Vengerov cântă la o vioară Stradivarius ex-Kreutzer din 1727 și este câștigătorul unui premiu Grammy și Gramophone pentru artistul anului.
 
Fiind o prezență constantă pe scenele de pe toate meridianele globului, printre ultimele sale proiecte se numără deschiderea stagiunii 2018/19 a Orchestrei Filarmonice della Scala, o rezidență la Filarmonica din Monte Carlo și Filarmonica din Paris, precum și numeroase recitaluri în SUA, China și Europa.
 
Gautier Capuçon este aclamat la nivel internațional pentru muzicalitatea sa expresivă, virtuozitatea exuberantă și pentru sonoritatea deosebită a violoncelului său, Matteo Goffriller, din 1701.
Înregistrând exclusiv pentru casa de producție Erato (Warner Classics), Capuçon a câștigat numeroase premii și are o discografie vastă. Unul dintre cele mai recente albume ale sale, Intuition, publicat în 2018 și înregistrat împreună cu Orchestra de Cameră din Paris/Douglas Boyd și Jérôme Ducros a primit aprecieri elogioase din partea criticii. Cel mai recent album al său include lucrări de Schumann și a apărut în ianuarie 2019.
 
G. Capuçon este un ambasador al violoncelului, fiind fondatorul și coordonatorul ”Classe d’Excellence deVioloncelle” la Fundația Louis Vuitton din Paris, din noul Auditorium creat de către Frank Gehry.
 
Evoluția celor doi instrumentiști este susținută de Orchestra Filarmonică Monte-Carlo.
 
Creată în 1856 și numită inițial “l’Orchestre du Nouveau Cercle des Etrangers”, Orchestra Filarmonică Monte-Carlo ocupă astăzi un loc de seamă în lumea muzicală internațională. Îmbinând tradiția și modernitatea, orchestra interpretează atât lucrări simfonice din marele repertoriu clasic, cât și compoziții auzite rar și piese contemporane din creația lirică și coregrafică. 
 
Numeroase „premiere mondiale” au fost create la Monte Carlo începând cu anii 1900, autori precum Massenet, Puccini, Ravel, Mascagni, Fauré, Frank, Honegger, Ibert, Lalo, Milhaud, Poulenc și Satie găsind în Orchestra Filarmonică un partener ideal pentru interpretarea compozițiilor lor. Muzica contemporană a fost, de asemenea, o prezență constantă în sezoanele OPMC, incluzând în program compoziții de Henze, Dutilleux, Paart, Lutoslawski, Penderecki, Holliger, Ligeti, Takemitsu, Eötvös, Amy, Mainz, Hurel.
 
La conducerea Orchestrei Filarmonice din Monte-Carlo s-au succedat, din 1856 până în zilele noastre, nume de rezonanță, precum Alexandre Hermann, Eusebius Lucas, Leon Jehin, Louis Ganne, Marc César Scotto, Victor Paul Paray, Henri Tomasi, Louis Frémaux, Edouard van Remoortel, Igor Markevitch, Lovro von Matacic, Lawrence Foster, James DePreist, Marek Janowski, Yakov Kreizberg și Gianluigi Gelmetti. Din sezonul 2016-2017, Kazuki Yamada a fost numit directorul artistic și muzical al Orchestrei Filarmonicii Monte-Carlo.
 
Al doilea concert al zilei de 11 septembrie va fi din seria Mari Orchestre ale Lumii. De la ora 20:00, pe scena Sălii Mari a Palatului va evolua Orchestra Simfonică Academică de Stat „EVGENY SVETLANOV” din Rusia, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Vladimir Jurovky. 
 
Solistă: pianista Alexandra Silocea. 
 
Programul serii va cuprinde: De profundis – de Alexey Retinsky, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră  de Dimitri Șostakovici și Simfonia a II-a în la major – de George Enescu.  
 
Concertul va debuta cu o piesă contemporană, De profundis, semnată de compozitorul ucrainean Alexey Retinsky (n. 1986). Interesat de lumea filmului și a teatrului, autorul include în compozițiile lui efecte electronice, urmărind contraste cinematice pentru evidențierea imaginilor dramatice. Programul va continua cu o compoziție a lui Șostakovici, un alt compozitor care excelează în cromatica frazelor sale, cochetând și el cu muzica de film. Programul serii se încheie cu Simfonia a II-a în la major op. 17, de George Enescu, considerată de critică “una dintre lucrările de deplină afirmare a concepției componistice enesciene, într-o perioadă în care realizează sinteza dintre național şi universal, dintre elementele de sorginte folclorică şi o gândire simfonică evoluată, de tip neoclasic” (cf. muzicologului Grigore Constantinescu). 
 
Maestrul Vladimir Jurowski va călăuzi interpretarea acestui program de la pupitrul uneia dintre cele mai reputate și longevive orchestre ruse. 
 
Cu o istorie de peste 80 de ani, Orchestra Simfonică Academică de Stat din Rusia „Evgeny Svetlanov” a fost condusă de muzicieni de seamă, precum Alexander Gauk, Natan Rakhlin, Konstantin Ivanov și Evgeny Svetlanov. Sub conducerea lui Svetlanov, orchestra a devenit una dintre cele mai bine cotate instituții simfonice ale lumii. În 2011, muzicianul de renume mondial, Vladimir Jurowski a preluat rolul de director artistic al orchestrei. Din sezonul 2016/17, Vasily Petrenko este dirijorul principal invitat al orchestrei.
 
Orchestra a evoluat pe marile scene ale lumii, de la Sala Conservatorului și Sala de Concerte Ceaikovski din Moscova, la Carnegie (New York), Musikverein (Viena) sau Royal Albert Hall (Londra).
 
Printre dirijorii de marcă care s-au perindat la pupitrul Orchestrei Simfonice Academice de Stat din Rusia „Evgeny Svetlanov” se numără: E. Mravinsky, G. Rozhdestvensky, M. Rostropovich, I. Stravinsky, V. Gergiev și alții. Printre muzicienii celebri care au concertat cu orchestra s-au numărat G. Vishnevskaya, E. Obraztsova, D. Hvorostovsky, P. Domingo, M. Caballe și A. Netrebko; pianiștii E. Gilels, V. Cliburn, S. Richter, B. Berezovsky și D. Matsuev; violoniștii Y. Menuhin, D. Oistrakh, M. Vengerov și V. Spivakov; violoncelistul M. Rostropovici.
 
Discografia orchestrei include sute de discuri vinil și CD-uri lansate de case de discuri de top din întreaga lume. Înregistrările audio ale concertelor orchestrei sunt realizate de canalele Medici, Mezzo, Rossiya 1, Kultura.
 
Solista serii este pianista franceză de origine română Alexandra Silocea, prezentă pentru prima dată pe scena Festivalului Internațional George Enescu. Descrisă drept un „talent deosebit” (International Piano Magazine), ea a concertat deja pe multe din marile scene ale lumii, cum ar fi la Konzerthaus și Musikverein din Viena, Carnegie Hall din New York, Bridgewater Hall din Manchester. Într-un recent concert susținut la Wigmore Hall din Londra a avut onoarea de a cânta la patru mâini alături de Elisabeth Leonskaja, în cadrul concertului aniversar care marca împlinirea a 70 de ani ai acesteia. 
 
Debutul ei din 2012, în Marea Britanie, cu London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski a fost lăudat de presa de specialitate și i-a atras o considerabilă atenție a lumii muzicale din Europa și SUA. Alexandra concertează regulat alături de London Philharmonic Orchestra, Bamberger Symphoniker, Vienna Chamber Orchestra, Montreal Chamber Orchestra, Gävle Symphony Orchestra, Filarmonica “G. Enescu”, Bolzano Haydn Orchestra, Meiningen Hofkapelle, Kymi Sinfonietta, sub bagheta unor dirijori precum Vladimir Jurowski, Gérard Korsten, Christian Badea, Hansjörg Schellenberger, Philippe Bach, Leo McFall ș.a., concertele sale fiind deseori înregistrate live de către BBC Radio 3, Radio France, ORF sau transmise online prin live-stream.
 
Debutul discografic al Alexandrei Silocea a constat în înregistrarea primelor cinci sonate de Prokofiev (AVIE Records, 2011) și i-a adus rapid recunoașterea internațională. În 2013, a urmat lansarea celui de-al doilea disc, intitulat “Sound Waves”, care include, pe lângă lucrări de Debussy, Ravel, Liszt, Schubert, și o piesă a compozitorului norvegian Martin Romberg, compusă special pentru Alexandra. Ultimul ei disc a fost lansat la AVIE Records în 2015 și cuprinde Sonatele pentru violoncel și pian de Prokofiev, Enescu și Șostakovici.
 
Alexandra Silocea a studiat la Constanța și apoi la Liceul „George Enescu” din București – Prof. Gabriela Enășescu. La vârsta de 16 ani, a fost admisă la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, unde a lucrat cu profesori recunoscuți, ca Oleg Maisenberg și Johannes Marian, apoi la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris, în cadrul unui al doilea studiu de master, avându-i ca profesori pe Theodor Paraschivesco și Laurent Cabasso. 
 
Cariera ei artistică este călăuzită în prezent de mari muzicieni internaționali, precum Elisabeth Leonskaja și Maria João Pires.
 
Alexandra Silocea este un artist Bösendorfer.
 

Cultură o zi ago

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului Enescu 2026

A XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care va avea loc în perioada 23...

Cultură o zi ago

Stray Lights Festival anunță programul complet: concerte, Industry Talks, sesiuni de audiție și noi opțiuni de participare pentru public

După ani în care a funcționat ca o comunitate DIY dedicată scenei alternative românești,...

Cultură o zi ago

Festivalul Strada Armeneasca deschide portile catre Armenia prin arta, dialog si patrimoniu, intre 31 iulie si 2 august, la Gradina Botanica din Bucuresti

Intre 31 iulie si 2 august, Gradina Botanica din Bucuresti gazduieste cea de-a X-a...

Cultură o zi ago

O copie piratată a filmului „Odiseea” a strâns milioane de vizualizări pe rețele sociale

O copie piratată a filmului 'Odiseea', cea mai profitabilă peliculă a anului, vizualizată de...

box office SUA, Christopher Nolan, Lupita Nyong’o, Odiseea, Ulise
Cultură 2 zile ago

„Odiseea” lui Christopher Nolan atinge 640 de milioane de dolari la box office mondial

Filmului „Odiseea” a atins 640 de milioane de dolari în încasări mondiale Filmului „Odiseea”,...

Cultură 2 zile ago

10 filme care vor domina luna august

Luna august aduce o serie impresionantă de premiere cinematografice, de la noul thriller post-apocaliptic...

Cultură 5 zile ago

Chris Brown a pledat vinovat pentru afray după o altercație la un club din Londra

Chris Brown a pledat vinovat pentru afray în urma unei altercații la un club...

Cultură 5 zile ago

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului Enescu 2026

A XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care va avea loc în perioada 23...

Cultură o săptămână ago

Guvernul pregătește măsuri fiscale pentru sprijinirea festivalurilor din România

Festivalurile din România, motor economic sub analiza Guvernului Ministerul Finanțelor ia măsuri pentru a...

aprobat UE, comisia europeana, Paramount, tranzactie 110 miliarde, Warner Bros DiscoverySursă foto: Shutterstock
Cultură o săptămână ago

Judecătorul suspendă fuziunea Paramount-Warner Bros. Discovery prin ordin de restricție temporară

Judge suspends Paramount-Warner Bros. Discovery merger with temporary restraining order Un judecător federal a...

Cultură o săptămână ago

Duelul Tenorilor 2026: Ștefan von Korch, Andrei Mihalcea și Mihai Urzicana deschid stagiunea Musical Extravaganza la TNB

Concertul „Duelul Tenorilor” revine pe 14 septembrie 2026 la Teatrul Național București – Sala...

Cultură 2 săptămâni ago

A murit Brenda Fricker, actrița premiată cu Oscar și îndrăgită din „Home Alone 2”

Brenda Fricker, prima actriță irlandeză premiată cu Oscar și cunoscută pentru rolurile din „My...

Cultură 2 săptămâni ago

ANOTIMPURI/VIVALDI ROMANIAN GUITAR QUARTET pornește la drum în primul turneu național

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

disparitia artistului, drepturile omului Cubalex, Luis Manuel Otero Alcántara, Mișcarea San Isidro, regimul din Cuba
Cultură 2 săptămâni ago

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare Artistul și...

Cultură 2 săptămâni ago

Sam Neill a murit la 78 de ani

Sam Neill, actorul neozeelandez devenit celebru în întreaga lume pentru rolul paleontologului Dr. Alan...

Cultură 3 săptămâni ago

Poveștile Căii Victoriei, arta și educația se întâlnesc la „Străzi deschise”, în weekendul 11–12 iulie

Bucureștenii și turiștii sunt invitați, în zilele de 11 și 12 iulie, la un...

Cultură 3 săptămâni ago

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani

Bonnie Tyler, una dintre cele mai recognoscibile voci ale muzicii pop-rock, a murit la...

Cultură 4 săptămâni ago

Parlamentari britanici cer eliminarea serialului ‘Masha și Ursul’ de pe Netflix din motive de propagandă

Acuzații grave la adresa serialului 'Masha și Ursul', se cere eliminarea de pe Netflix...

Cultură o lună ago

ANOTIMPURI/VIVALDI Turneu național ROMANIAN GUITAR QUARTET

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

Cultură o lună ago

Athenaeum Summer Festival 2026 se încheie spectaculos în două concerte care celebrează America la 250 de ani cu muzica legendarului său compozitor John Williams, pe 27 și 28 iunie

Cele mai așteptate concerte ale Athenaeum Summer Festival 2026, din 27 și 28 iunie,...

Cultură o lună ago

Weekend Sessions încheie sezonul de vară în curtea Palatului Regal Fusion Sessions, 27-28 iunie, Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei

Weekend Sessions, inițiativa culturală independentă care din 2021 împrietenește publicul cu muzeele și grădinile...

Cultură o lună ago

Masterclass de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii pentru instrumentiștii de până în 25 de ani, cu maestrul Cristian Măcelaru

Concursul Internațional George Enescu continuă să își consolideze misiunea educațională printr-un program de masterclassuri...

Cultură o lună ago

„Cantafabule” revine la Operetă

Legendarul album-concept „Cantafabule” revine pe scenă într-o formulă rock-simfonică amplă, pe 26 iunie, de...

Cultură o lună ago

Athenaeum Summer Festival 2026 Laureat al premiului Grammy, Cristian Măcelaru va reuni sub bagheta sa Orchestra Română de Tineret și Ansamblul Janoska într-un concert fusion, pe 20 iunie

Athenaeum Summer Festival 2026 continuă cu un concert fusion pe 20 iunie, ora 20:00,...