Streamuri Radio Clasic

Cultură

Cristian Măcelaru – noul director artistic al Festivalului „George Enescu”!

Cultură 11:46

Potrivit unei informări postate pe site-ul Ministerului Culturii, luni, 4 octombrie 2021, Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii a avut o întâlnire cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internaţional „George Enescu”, şi cu Sergiu Nistor, consilier prezidenţial – Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, în urma căreia a decis numirea dirijorului Cristian Măcelaru ca nou director artistic al Festivalului.

În cadrul întâlnirii, ministrul Bogdan Gheorghiu a primit garanţii din partea lui Mihai Constantinescu, cel care se va pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani, că va fi un factor activ în predarea mandatului şi că experiența acumulată în mai bine de 30 de ani va fi pusă în sprijinul noului management, mai ales pentru familiarizarea cu provocările organizării eficienta a Festivalul Internaţional George Enescu, dar și pentru buna desfășurare a activității ARTEXIM.

„Astăzi, am avut o convorbire plăcută cu maestrul Cristian Măcelaru, dirijorul principal al Orchestrei Naționale a Franței, pentru a-i propune asumarea poziției de director artistic al Festivalului Internațional George Enescu. Răspunsul la această propunere a fost pozitiv, urmând ca în perioada următoare să purtăm discuții detaliate cu privire la viitoarele ediții ale festivalului atât de iubit de români și de melomanii din întreaga lume. Îi mulțumesc maestrului Măcelaru pentru dedicarea față de cinstirea memoriei lui George Enescu și aștept să conlucrăm pentru strălucirea în posteritate a operei marelui nostru compozitor prin dezvoltarea festivalului care îi poartă numele.”, a spus Bogdan Gheorghiu.

Mihai Constantinescu, actualul director executiv al Festivalului Enescu, care din 12 octombrie 2021 urmează să iasă la pensie, a făcut următoarea declarație de presă: „”Nominalizarea dirijorului Cristian Măcelaru ca Director Artistic al Festivalului Enescu este de bun augur pentru menținerea acestui eveniment în top 5 mondial. Am încredere că Cristian Măcelaru are talentul și capacitatea de a contribui la dezvoltarea în continuare a Festivalului, valorificând tot ceea ce a fost construit bine până acum și găsind direcții artistice noi pentru a îmbogăți oferta făcută publicului. Mă bucur că dirijorul Cristian Măcelaru, a cărui candidatură la funcția de Director Artistic, am susținut-o, a acceptat această provocare!

Cu toate acestea subliniez și public ceea ce am susținut în toate discuțiile mele cu decidenții de la nivel instituțional: numirea unui Director Artistic bun nu garantează continuarea cu succes a Festivalului Enescu. Un rol cheie în acest sens îl au Directorul Executiv, care trebuie să aibă un anumit profil profesional, și arhitectura organizațională care stă la baza Festivalului și care are nevoie de consolidare și de modernizare, pentru a face față concurenței internaționale pe piața evenimentelor de profil.

Am acceptat în cadrul discuției de ieri propunerea de a-i asigura consiliere lui Cristian Măcelaru, în calitate de Director Artistic, câtă vreme în funcția de Director Executiv va fi numit un profesionist care va continua să dezvolte Festivalul și Concursul Internațional George Enescu, menținând ancorarea acestuia și a României în cultura internațională de nivel înalt.

În ce mă privește, eu voi ieși la pensie în această toamnă. Până atunci, ca în ultimii 30 de ani, voi continua să lucrez pentru Festivalul Enescu. Parte din această muncă o reprezintă un set de propuneri strategice pentru consolidarea acestui eveniment atât de iubit în țară și în străinătate și un profil profesional pentru viitorul său director executiv.

Capacitatea Festivalului Internațional George Enescu de a supraviețui actualei duble schimbări a conducerii sale, la nivel executiv și artistic, este un test de maturitate pentru evenimentul pe care l-am servit în ultimii 30 de ani. Îmi doresc ca Festivalul să treacă acest test de maturitate și voi face ceea ce pot pentru a contribui la succesul său.

Vreau să-i mulțumesc public Maestrului Vladimir Jurowski pentru contribuția complexă pe care a avut-o la înflorirea Festivalului în ultimii 6 ani. Este un exemplu pentru ce înseamnă să fii un director artistic care servește cu viziune și cu loialitate proiectul cultural a cărui ghidare a acceptat-o. De asemenea, îi mulțumesc Maestrului Zubin Mehta pentru faptul că de 6 ani este Președintele de Onoare al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, fiind o garanție pentru calitatea lor artistică la nivel internațional”.

Cultură 3 zile ago

Premiul Janovics Jenő: O nouă distincție pentru pionieratul în cinematografie la TIFF 2026

Festivalul Internațional de Film Transilvania va introduce un premiu dedicat spiritului de pionierat în...

Citeste mai mult
Cultură 3 zile ago

Pianista Zee Zee și dirijorul Duncan Ward, pe scena Filarmonicii George Enescu

Pianista Zee Zee și dirijorul Duncan Ward se întâlnesc pe scena Filarmonicii George Enescu,...

Citeste mai mult
Cultură 3 zile ago

„Je T’Aime” – seară pariziană la Tănase

Parisul muzical ajunge la București pe 13 februarie, când tenorul Ștefan von Korch și...

Citeste mai mult
investitor Swansea, meci Swansea, Preston North End, Snoop Dogg, Swansea CityFoto: Shutterstock (Shutterstock)Sursă foto: Shutterstock
Cultură 3 zile ago

Snoop Dogg, prima apariție la meciul echipei Swansea City

Snoop Dogg va asista pentru prima dată la un meci al echipei Swansea City...

Citeste mai mult
Cultură 3 zile ago

Britney Spears își vinde catalogul muzical: detalii despre tranzacție

Britney Spears a vândut drepturile asupra catalogului său muzical, inclusiv hituri celebre, unei edituri...

Citeste mai mult
Foto: Shutterstock (Shutterstock)Sursă foto: Shutterstock
Cultură 4 zile ago

Michael Douglas: De la întrebările regizorului la Oscarul câștigat pentru „Wall Street”

Michael Douglas a povestit despre o întâlnire cu regizorul Oliver Stone, care l-a întrebat...

Citeste mai mult
Cultură 4 zile ago

Octavian Goga: Controversele unui politician de extremă dreaptă în România

Octavian Goga, poet și politician român, a fost lider al Partidului Național Creștin și...

Citeste mai mult
Cultură 4 zile ago

Actorul Mihai Călin contestă afirmațiile ministrului Culturii privind Curtea de Conturi

Actorul Mihai Călin a declarat că ministrul Culturii, András István Demeter, a afirmat că...

Citeste mai mult
Cultură 4 zile ago

Peste 1.400 de spectatori au aplaudat premiera comediei „În pielea mea” la București

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” a avut loc la Cinema City...

Citeste mai mult
Cultură 4 zile ago

Iubirea și aventura se întâlnesc în baletul „Corsarul” la Opera Națională București

Baletul „Corsarul” va fi prezentat pe 12 februarie 2026 la Opera Națională București, aducând...

Citeste mai mult
Cultură 4 zile ago

Chappell Roan se desparte de agenția de talente condusă de Casey Wasserman

Cântăreața Chappell Roan a anunțat că a părăsit agenția de talente Wasserman, condusă de...

Citeste mai mult
Cultură 4 zile ago

Sting va urca pe scenă la festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca

Sting va susține un concert în cadrul festivalului UNTOLD, care se va desfășura între...

Citeste mai mult
Cultură 4 zile ago

Actorii Teatrului Național din București protestează împotriva normării muncii artistice

Actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București organizează un protest împotriva unui proiect pilot...

Citeste mai mult
Cultură 5 zile ago

Ce detalii conține certificatul de deces al actriței Catherine O’Hara

Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolurile sale din filmele „Singur Acasă” și „Beetlejuice”, a decedat...

Citeste mai mult
Cultură 5 zile ago

UNITER contestă normarea timpului de muncă în teatrele naționale

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a exprimat îngrijorări cu privire la un proiect-pilot al...

Citeste mai mult
Cultură 5 zile ago

Ultima lună din The Art of the Game: dialoguri, ateliere și întâlniri cu profesioniștii din spatele jocurilor video

În luna februarie, expoziția The Art of the Game de la ARCUB – Hanul...

Citeste mai mult
Cultură 5 zile ago

Spotify își extinde oferta și începe vânzarea de cărți fizice

Spotify anunță un parteneriat cu Bookshop.org pentru a vinde cărți fizice, extinzându-și astfel oferta...

Citeste mai mult
Cultură 5 zile ago

Actorii TNB protestează împotriva unui proiect pilot al Ministerului Culturii

Actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (TNB) vor organiza marți un protest pașnic...

Citeste mai mult
Cultură 5 zile ago

Green Day a adus energie la Super Bowl LX, fără a aborda politica

Trupa Green Day a performat la ceremonia de deschidere a Super Bowl LX, evitând...

Citeste mai mult
Cultură 5 zile ago

Bad Bunny aduce un omagiu patriotismului purtughez la Super Bowl, cu un show în spaniolă

Bad Bunny a devenit primul artist care a susținut un spectacol impresionant la Super...

Citeste mai mult
Cultură 6 zile ago

Ministerul Culturii: dezmințire în fața zvonurilor despre „pontajul la teatru ca la fabrică”

București, 8 februarie 2026 – În ultimele zile, pe rețelele sociale și în diverse...

Citeste mai mult
Cultură 6 zile ago

Mariah Carey, criticată pentru prestația de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

Mariah Carey a fost subiectul unor critici după prestația sa la ceremonia de deschidere...

Citeste mai mult
Cultură o săptămână ago

Documentarul „Becoming” despre Michelle Obama, în creștere pe Netflix

Documentarul „Becoming”, dedicat fostei prime doamne Michelle Obama, a înregistrat o creștere semnificativă a...

Citeste mai mult
Cultură o săptămână ago

Graham Norton, în videoclipul noii piese Taylor Swift

Celebrul prezentator britanic apare alături de invitații săi celebri dintr-o ediție a show-ului său...

Citeste mai mult