Actualitate

Dosarul de evaziune și spălare de bani al patronului Mediafax, Adrian Sârbu, retrimis la Parchet

Actualitate 17:02

Judecătoarele de cameră preliminară de la Înalta Curte, Elena Barbu și Cristina Eleni Marcu, au restituit la Parchetul general dosarul de evaziune și spălare de bani al patronului Mediafax, Adrian Sârbu, potrivit deciziei instanței.

Sentința este definitivă. În plus, judecătoarele au anulat și raportul de expertiză financiar contabilă judiciară prin care a fost stabilit prejudiciul uriaș de 14 milioane de euro.

Vezi mai jos sentința ÎCCJ:

”I. Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Sârbu Adrian, Bălan Eugenia, Cozac Daniela şi SC Mediafax Group SA – prin Lichidator Judiciar KPMG Restructuring SPRL în calitate de inculpată, persoană responsabilă civilmente şi parte civilă împotriva încheierii din data de 24 iunie 2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr.(…), pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul respingerii cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii Sârbu Adrian, Bălan Eugenia, Cozac Daniela şi SC Mediafax Group SA – prin Lichidator Judiciar KPMG Restructuring SPRL în calitate de inculpată, persoană responsabilă civilmente şi partea civilă.

Rejudecând în aceste limite, în baza art. (…) Cod procedură penală, constată nulitatea raportului de expertiză financiar contabilă judiciară şi a suplimentului la raportul de expertiză financiar contabilă judiciară, întocmite de expert contabil Şanta Valer în dosarul nr. 332/P/2014 (…) şi dispune excluderea acestora din dosar. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

II. Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Sârbu Adrian, Bălan Eugenia, Cozac Daniela, Petrovici Liana şi SC Mediafax Group SA – prin Lichidator Judiciar KPMG Restructuring SPRL, în calitate de inculpată, persoană responsabilă civilmente şi parte civilă împotriva încheierii din data de 18 noiembrie 2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. (…), pe care o desfiinţează.

Rejudecând, în baza art. (….) Cod procedură penală constată că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut de art. (…) Cod procedură penală.

Constată nulitatea ordonanţelor privind îndreptarea erorilor materiale, dispuse de procuror în temeiul art. (…) Cod procedură penală, în dosarul nr. 332/P/2014, în data de 27 septembrie 2019.

Constată nulitatea ordonanţei privind remedierea neregularităţilor şi menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată, dispusă de procuror, în temeiul art. (…) Cod procedură penală, în dosarul nr. 332/P/2014 în data de 30.09.2019.

Constată că neregularităţile stabilite prin încheierea din 24 iunie 2019 atrag imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii în ceea ce priveşte trimiterea în judecată a inculpaţilor:

– Sârbu Adrian, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare în formă continuată (…) şi de spălare de bani în formă continuată (…);

– Petrovici Liana, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată (….).

Dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Menţine dispoziţiile încheierii din 18 noiembrie 2019, referitoare la cheltuielile judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de către stat în contestaţie rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii – inculpaţi Chiş Gheorghe Dragoş, Dinu Sorin Nicolae şi Grădinaru Dragoş în sumă de câte 627 lei fiecare, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 5 august 2020”, este decizia de azi a ÎCCJ.

Inițial, pe 19 noiembrie 2019, după 3 ani de cameră preliminară, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că toate probele din dosarul Mediafax au fost legal administrate şi au dispus începerea judecăţii.

Prejudiciul din acest dosar este de 14 milioane de euro. Vezi detalii aici.

În acest caz, Adrian Sârbu a fost arestat timp de 4 luni, între februarie și mai 2015.

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi respinge oferta lui Marcel Ciolacu de a intra la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur la invitația premierului Marcel Ciolacu de a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

George Simion face apel la parlamentarii USR: „Votează contra lui Marcel Ciolacu”

BUCUREȘTI | 27 februarie 2025, În contextul intensificării dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură,...

Citeste mai mult