Actualitate

Liviu Dragnea

Dragnea, în instanţă: Am fost trimis la închisoare total nevinovat

Actualitate 13:23

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare joi pe o contestaţie depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal.

Dragnea a fost adus de la Penitenciarul Rahova şi introdus în sala de judecată având mască pe faţă.

Procesul a început cu o excepţie ridicată de avocaţii săi, care au contestat modul de compunere a completului de la Curtea de Apel Bucureşti, însă magistraţii au respins această excepţie.

Liviu Dragnea a dat o scurtă declaraţie în faţa judecătorilor, în care s-a arătat deranjat de o remarcă a procurorului de şedinţă.

„Sunt o persoană privată de libertate şi nu privativă de libertate, aşa cum l-am auzit pe domnul procuror că a spus în faţa dumneavoastră. A doua remarcă e că am auzit că dumnealui consideră un drept fundamental al CEDO din vreo subspecie a dreptului. Asta arată a mentalitate ca a unui ministru de tristă amintire, care spunea că în România drepturile reprezintă un moft”, a spus Dragnea.

Fostul lider al PSD a mai spus că este nevinovat, susţinând că, dacă va fi menţinut în închisoare „prin încălcare brutală a drepturilor omului”, înseamnă că justiţia din România „nu rezistă la presiuni politice”.

„Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi, dacă voi fi menţinut în închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului, înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Spre că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau a legilor ţării”, a spus Dragnea în sala de judecată.

Această contestaţie la executare este ultima cale de atac la care a apelat Liviu Dragnea pentru a ieşi mai devreme din închisoare, după ce a primit pe 9 iunie o decizie nefavorabilă la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti.

În cererea depusă în instanţă, Liviu Dragnea a invocat un recurs în drept intitulat „habeas corpus” – o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei.

Avocaţii fostului lider PSD susţin că acesta este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi respinge oferta lui Marcel Ciolacu de a intra la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur la invitația premierului Marcel Ciolacu de a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

George Simion face apel la parlamentarii USR: „Votează contra lui Marcel Ciolacu”

BUCUREȘTI | 27 februarie 2025, În contextul intensificării dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură,...

Citeste mai mult