Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Cultură

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va fi cea mai extinsă de până acum

Cultură 12:06

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia săparticipe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiștiinternaționaliîmpreună cu ansambluri și orchestre localela Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile, la București.

În total, în țară, se vor desfășura 24 de concerte, dublu față de ediția anterioară. Artiștiși ansambluri de talie mondială, precum Elisabeth Leonskaja, David Grimal, La Grande Chapelle Madrid, Anna Tifu, Kamerata Baltica, Charles Richard Hamelin, alături de mai tinerii artișticare au câștigatrecent premii la prestigioaseconcursuri internaționale de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu He vor prezenta recitaluri sau concerte alături de Filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați, cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu sau Brad Lubman. Concerteledin țară se adaugă celor 84 de concerte de la București, care vor putea fi urmărite în toată țara prin video-streaming,pe site-ul Festivalului Enescu www.festivalenescu.ro

“Alături de partenerii noștri din țară am reușit, începând cu ediția2015, să apropiem de Festival comunitățile de melomani din mai multe orașe. Am început cu treiorașe, acum sunt unsprezece. Avem acum în Festival un total de 104 concerte iar în țară un număr dublu față de ediția anterioară. Am găsit deschidere și la artiștii care ne vizitează țara, și la cei din România. Ne-am dori ca această perioadă să fie peste tot una de celebrare a muzicii sub numele lui Enescu, cel care ne-a lăsat o moștenire chiar mai mare decât putem duce noi astăzi. Sper să ajungem să ne ridicăm la înălțimea acestei moșteniri si, de ce nu, putem să visăm la o ediție în cel puțin 41 de orașe din țară.Până atunci, experiențele live, în sălile de concert, în orașele care s-au implicat în Festival pot fi completate de toți melomanii, prin transmisiunile online”, a declarat Mihai Constantinescudirector executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Achiziționarea biletelor pentru concertele din țară se va face local, modalitățile de achizițiefiind stabilite de organizatorii din fiecare oraș. Anunțurile de punere în vânzare au început deja și se vor continua în perioada următoare. (PROGRAMUL CONCERTELOR IN TARA )

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzicăși Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

Cultură 5 ore ago

TIFF Sibiu 2026 debutează joi cu proiecții în centrul istoric și la CineGold

Ediția 2026 a TIFF Sibiu începe joi cu proiecții la CineGold și în centrul...

Cultură 7 ore ago

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov aduce 14 documentare internaţionale în premieră

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov: 14 documentare din întreaga lume în competiţie Festivalul...

Cultură 9 ore ago

„Spărgătorul de nuci” și „Lacul lebedelor” revin la București

Compania Ukrainian Classical Ballet aduce la București două dintre cele mai iubite spectacole din...

Cultură 23 de ore ago

Mitch Winehouse, tatăl lui Amy, condamnat la 1,1 milioane de euro pentru un litigiu pierdut

Tatăl lui Amy Winehouse, condamnat la 1,1 milioane de euro pentru un litigiu privind...

Cultură 23 de ore ago

Canal+ va investi aproape un miliard de euro în cinematografia europeană până în 2032

Aproape un miliard de euro vor fi investiți în cinematografia franceză și europeană de...

Cultură 2 zile ago

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului Enescu 2026

A XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care va avea loc în perioada 23...

Cultură 2 zile ago

Stray Lights Festival anunță programul complet: concerte, Industry Talks, sesiuni de audiție și noi opțiuni de participare pentru public

După ani în care a funcționat ca o comunitate DIY dedicată scenei alternative românești,...

Cultură 2 zile ago

Festivalul Strada Armeneasca deschide portile catre Armenia prin arta, dialog si patrimoniu, intre 31 iulie si 2 august, la Gradina Botanica din Bucuresti

Intre 31 iulie si 2 august, Gradina Botanica din Bucuresti gazduieste cea de-a X-a...

Cultură 3 zile ago

O copie piratată a filmului „Odiseea” a strâns milioane de vizualizări pe rețele sociale

O copie piratată a filmului 'Odiseea', cea mai profitabilă peliculă a anului, vizualizată de...

box office SUA, Christopher Nolan, Lupita Nyong’o, Odiseea, Ulise
Cultură 3 zile ago

„Odiseea” lui Christopher Nolan atinge 640 de milioane de dolari la box office mondial

Filmului „Odiseea” a atins 640 de milioane de dolari în încasări mondiale Filmului „Odiseea”,...

Cultură 4 zile ago

10 filme care vor domina luna august

Luna august aduce o serie impresionantă de premiere cinematografice, de la noul thriller post-apocaliptic...

Cultură 6 zile ago

Chris Brown a pledat vinovat pentru afray după o altercație la un club din Londra

Chris Brown a pledat vinovat pentru afray în urma unei altercații la un club...

Cultură 6 zile ago

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului Enescu 2026

A XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care va avea loc în perioada 23...

Cultură o săptămână ago

Guvernul pregătește măsuri fiscale pentru sprijinirea festivalurilor din România

Festivalurile din România, motor economic sub analiza Guvernului Ministerul Finanțelor ia măsuri pentru a...

aprobat UE, comisia europeana, Paramount, tranzactie 110 miliarde, Warner Bros DiscoverySursă foto: Shutterstock
Cultură o săptămână ago

Judecătorul suspendă fuziunea Paramount-Warner Bros. Discovery prin ordin de restricție temporară

Judge suspends Paramount-Warner Bros. Discovery merger with temporary restraining order Un judecător federal a...

Cultură o săptămână ago

Duelul Tenorilor 2026: Ștefan von Korch, Andrei Mihalcea și Mihai Urzicana deschid stagiunea Musical Extravaganza la TNB

Concertul „Duelul Tenorilor” revine pe 14 septembrie 2026 la Teatrul Național București – Sala...

Cultură 2 săptămâni ago

A murit Brenda Fricker, actrița premiată cu Oscar și îndrăgită din „Home Alone 2”

Brenda Fricker, prima actriță irlandeză premiată cu Oscar și cunoscută pentru rolurile din „My...

Cultură 2 săptămâni ago

ANOTIMPURI/VIVALDI ROMANIAN GUITAR QUARTET pornește la drum în primul turneu național

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

disparitia artistului, drepturile omului Cubalex, Luis Manuel Otero Alcántara, Mișcarea San Isidro, regimul din Cuba
Cultură 2 săptămâni ago

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare Artistul și...

Cultură 3 săptămâni ago

Sam Neill a murit la 78 de ani

Sam Neill, actorul neozeelandez devenit celebru în întreaga lume pentru rolul paleontologului Dr. Alan...

Cultură 3 săptămâni ago

Poveștile Căii Victoriei, arta și educația se întâlnesc la „Străzi deschise”, în weekendul 11–12 iulie

Bucureștenii și turiștii sunt invitați, în zilele de 11 și 12 iulie, la un...

Cultură 3 săptămâni ago

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani

Bonnie Tyler, una dintre cele mai recognoscibile voci ale muzicii pop-rock, a murit la...

Cultură 4 săptămâni ago

Parlamentari britanici cer eliminarea serialului ‘Masha și Ursul’ de pe Netflix din motive de propagandă

Acuzații grave la adresa serialului 'Masha și Ursul', se cere eliminarea de pe Netflix...

Cultură o lună ago

ANOTIMPURI/VIVALDI Turneu național ROMANIAN GUITAR QUARTET

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...