Actualitate

Festivalul Internaţional de Film Transilvania va marca 20 de ani de existenţă

Actualitate 20:27

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va marca 20 de ani de existenţă, la Cluj-Napoca, în perioada 23 iulie şi 1 august 2021.

Din programul celor zece zile, au transmis organizatorii, vor face parte numeroase premiere, întâlniri cu invitaţi şi evenimente care vor puncta momente din cele două decenii de festival.

În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanţi să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranţă, în 14 spaţii din Cluj-Napoca şi din împrejurimi, în care echipa intenţionează să revină în 2021.

Pentru pregătirea ediţiei aniversare, echipa festivalului a lucrat de la început cu două scenarii: primul lua în calcul revenirea la perioada obişnuită pentru TIFF, datele anunţate iniţial fiind 28 mai – 6 iunie, iar cel de-al doilea miza pe faptul că evoluţia pandemiei va permite reluarea proiecţiilor în formula de anul trecut. Contextul actual şi informaţiile oferite de autorităţi au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august.

„Se lucrează la o ediţie mixtă, cu proiecţii în aer liber, dar şi în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacităţii stabilite de autorităţi), cu speranţa că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea ţărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1.000 sau mai mult. Măsurile de siguranţă vor fi, ca şi anul trecut, prioritare”, au transmis marţi organizatorii.

Preşedintele festivalului, Tudor Giurgiu, a precizat: „În 2002, TIFF s-a născut în ciuda tuturor condiţiilor de atunci, într-o ţară cu o industrie cinematografică în amorţire, în care sălile de cinema se goleau şi se închideau. Nimic nu a fost obişnuit în evoluţia noastră ca festival, deci nici a 20-a aniversare nu avea cum să fie altfel decât specială. Ne dorim să rememorăm alături de cât mai mulţi cu fani, prieteni şi invitaţi dragi ai TIFF-ului momentele grozave pe care le-am trăit în aceste decenii. Am optat pentru cea mai sigură variantă în care putem s-o facem”.

Directorul artistic Mihai Chirilov a completat: „Avem suficiente motive să privim înapoi cu mândrie şi să celebrăm clipe, oameni şi filme esenţiale din istoria festivalului – şi cu siguranţă o vom face. E mai greu să priveşti înainte într-un moment în care experienţa cinematografică aşa cum o ştim e serios afectată – dar la fel stăteau lucrurile şi acum 20 de ani. Şi iată-ne aici, cu aceeaşi determinare de a crea un eveniment relevant, atractiv, educativ şi performant pentru toţi cei care tânjesc după vibraţia unei experienţe colective”.

El a menţionat că vor avea loc proiecţii aniversare, cine-concerte şi expoziţii. „TIFF.20 îşi propune să ofere nu doar o ediţie-vaccin şi un eveniment memorabil, ci şi speranţa redobândirii unei normalităţi aproape pierdute”, a adăugat Chirilov.

Ca şi anul trecut, o selecţie de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro).

Înscrierile filmelor continuă până pe 1 martie, iar alte detalii despre ediţia din acest an urmează să fie anunţate.

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi respinge oferta lui Marcel Ciolacu de a intra la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur la invitația premierului Marcel Ciolacu de a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

George Simion face apel la parlamentarii USR: „Votează contra lui Marcel Ciolacu”

BUCUREȘTI | 27 februarie 2025, În contextul intensificării dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură,...

Citeste mai mult