
Guvernul pregătește adoptarea noului pachet fiscal-bugetar
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a anunțat că partidele din coaliția de guvernare au ajuns la un acord aproape total asupra celui de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare. Potrivit acestuia, documentul ar urma să fie consolidat și adoptat de Guvern vineri după-amiază, într-o ședință specială.
Acord aproape complet în coaliție
„Am ajuns la o variantă agreată într-un procent de 99% de către toate partidele din coaliție pentru acest pachet 2. La finalul săptămânii va fi consolidat într-un singur proiect, care își va lua toate avizele. Vineri după-amiază sau seara vom avea o ședință de Guvern în care vom aproba acest pachet”, a declarat Moșteanu, marți seară, la Euronews România.
El a precizat că pe zona de fiscalitate mai există „două-trei lucruri” de clarificat, însă aceste detalii vor fi gestionate de ministerele de resort.
Deficitul, provocarea majoră
Oficialul a subliniat că România are nevoie urgentă de echilibru fiscal, după ce anul a început cu un deficit considerabil. „E important că facem pașii aceștia, că premierul Bolojan e foarte hotărât să echilibreze fiscal-bugetar România. Țara nu arăta prea bine și încă nu arată prea bine, problema nu e rezolvată. Corecția acestui deficit nu se poate întâmpla peste noapte, există o inerție a unor cheltuieli ale statului și aici mai avem de lucrat”, a adăugat ministrul Apărării.
Proiectul final va fi consolidat pe baza propunerilor aflate în transparență decizională și discutate deja în coaliție. Dacă va trece de avizele necesare, pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare va intra în vigoare după adoptarea în ședința de Guvern programată pentru vineri, fiind așteptat să reprezinte un nou pas în corectarea dezechilibrelor economice ale țării.






























