Guvernul va aproba luni reorganizarea ministerelor
Principala temă aflată pe ordinea de zi a ședinței de luni a Guvernului va fi proiectul de Ordonanță de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale. Acesta include decizii care să permită îndeplinirea, în cel mai scurt timp, în noua structură, a activității Guvernului și a ministerelor.
Proiectul este promovat ca urmare a Hotărârii Parlamentului României 31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României din 23 decembrie 2020.
































