Interviu în exclusivitate cu dirijorulTon Koopman, invitatul Filarmonicii ”George Enescu ” în această săptamână
Ton Koopman este un dirijor, organist, clavecinist și muzicolog olandez, cunoscut în primul rând pentru că a fost fondatorul și directorul Orchestrei și Corului Baroc din Amsterdam. Este profesor la Conservatorul Regal din Haga și la Universitatea din Leiden.
Reporter : Domnule Tom Kopman, bine ați revenit în România. Nu este debutul Dumneavoastră pe scena Ateneului Roman. Ați mai fost pe această scena la o ediție anterioară a Festivalului Internațional GEORGE ENESCU dar acum sunteți la pupitrul Filarmonicii George Enescu .
Ton Koopman : Este frumos pentru că văd muzicienii din orchestră care sunt cu adevărat dornici să facă lucrurile diferit față de cum le fac în mod obișnuit. Este frumos pentru că văd muzicienii din orchestra care sunt foarte fericiți să facă ceva diferit. Mi- au spus că au descoperit un nou mod de a interpreta creația lui Bach. Dar dacă interpretezi Bach așa cum o fac eu le ceri să comunice împreună. Trebuie să se asculte unii pe alții, să se privească. În mod normal, există un dirijor care face asta, iar ei îl urmează pe dirijor. Dar eu le cer întotdeauna să-și folosească urechile, să se uite. Și este interesant, oamenii sunt cu adevărat dornici să facă un concert frumos. Astăzi a fost a treia zi de repetiții și cred că am ajuns departe. Așa că aștept cu nerăbdare repetiția generală și apoi cele două concerte de mâine și poimâine. Și muzicienii le așteaptă cu nerăbdare. Atmosfera este bună.
- Le schimbați ,de fapt, perspectiva față de Mozart și Bach.
T.K.:Da, pentru că modul meu de a gândi despre Mozart și Bach este că nu am nicio idee care este părerea generală despre ce ar trebui să facă. Eu studiez sursele direct și încerc să fiu un bun elev al lui Bach pentru a înțelege ce dorește el și un bun elev al lui Mozart pentru a înțelege ce dorește el. Și apoi încerc să comunic cu orchestra, ceea ce înseamnă că le cer, de asemenea, mai puțin vibrato, mai multe corzi libere, trilluri bune și nu o succesiune de trilluri.Lucruri de genul ăsta. Și să fie dispuși să o facă. Și sper că și ei aud că muzica câștigă.
Pentru că acesta este motivul meu personal. Încerc ca autorul să câștige. Sunt doar un elev.
R: Ați realizat proiecte absolut minunate. Bach, Buxtehude și așa mai departe. Sunteți foarte implicat în muzică, în muzica barocă. Cum se îmbină această pasiune pentru baroc cu evenimentele din zilele noastre?
T.K.: Ați putea spune că trăiesc în trecut. Da în muzică, trăiesc în trecut. În schimb, în politică, trăiesc în lumea asta. Și văd ce este dificil, ce este imposibil. Văd că poate există speranță. Dar sunt un optimist. Poate că speranța nu există. Așa că urmăresc asta foarte bine. În acest sens, sunt un muzician din secolul al XXI-lea. Dar în muzică, nu există muzica mea. Nu am nicio idee despre muzica din secolele al XX-lea sau al XXI-lea. Nu o cunosc. Și nu-i cunosc pe Mahler, pe Bruckner. Știu puțin despre secolul al XIX-lea. Și am încercat să înțeleg o parte din muzica lui Brahms, pentru că Brahms este un mare compozitor pentru mine. Nu am interpretat niciodată Brahms, dar poate voi cânta ceva de Brahms. Mă văd ca un muzician din secolul al XVIII-lea, mă uit la secolul al XIX-lea și mă gândesc: „Doamne, au mers departe”. Este posibilă, această muzică? Și așa că nu vorbesc despre ea. Nu-mi placesă vorbesc despre muzica pe care nu o cunosc. Dar e interesant să vezi când cânți Bach și îl vezi pe fiul său, Carl Philipp Emanuel Bach, sau Wilhelm Friedemann Bach, Johann Christian Bach, apoi îi vezi pe elevii lor, și apoi îl vezi pe Beethoven, și pentru mult timp am spus lucruri neplăcute despre Beethoven, pentru că Beethoven nu era compozitorul meu. Între timp, interpretez din ce în ce mai mult Beethoven, dar poate într-un mod diferit față de alții, pentru că nu optez pentru un Beethoven bombastic. Am dirijat de mai multe ori Simfonia a IX-a, unde am descoperit că, dacă ai un cor mare, cum am avut odată la Viena, 165 de oameni, totul poate suna fals. Care este avantajul unui cor mare? Data viitoare voi avea un cor de 45 de persoane, care, pentru mine, este mai mult decât suficient. Și voi ruga soliștii să nu cânte fortississimo, ci să păstreze calmul. Și aș spune, dacă văd atât de multe accente în Beethoven, nu este visul meu să le fac pe toate. Și când văd că atâtea accente provin din diferite ediții pentru mine e bine să fac o selecție și să nu le execut pe toate. Poate nici nu trebuie să le faci pe toate la același nivel. Așa că nu mergeți tot timpul la fortississimo, ci aveți și momente de relaxare. Acum cinci, șase ani, am dirijat de opt sau nouă ori Beethoven a-IXa, și apoi am hotărât să nu o mai interpretez. Și acum, anul acesta, revin la Geneva cu acest opus. Aștept cu nerăbdare. Și asta este valabil și pentru alte muzici. Dar eu îl privesc pe Beethoven ca pe un muzician baroc.
R: Aveți o altă perspectivă, dar să revenim direct la minunata Dumneavoastră cercetare. Cum construiți un program ? Cum structurați o piesă de Mozart sau Bach? În primul rând, la ce vă gândiți?
T.K: Bineînțeles, cu mult înainte, ar trebui să începi pregătirea pentru Mozart, Haydn, Bach etc., citind despre ei, citind o biografie bună, citind multe articole despre ei. Dacă poți, încearcă să cauți articole specifice. Și apoi, când pregătesc, să zicem, o simfonie de Haydn, pe care n-am dirijat-o, am făcut poate jumătate, dar tot trebuie să descopăr, mă duc la textul original. Aș vrea să văd o fotocopie a manuscrisului, autograful lui Haydn, să văd cum a făcut-o, ce a scris, și apoi să văd cât de dificile sunt edițiile moderne. La Haydn, o partitură de la Henle nu e rea, dar Henle nu a publicat de obicei știmele orchestrale. Știmele vin din Viena. Deci asta este cu adevărat o problemă. Sunt diferențe ici-colo. Pe care o alegi? Deci trebuie să începi cu originalul, să te uiți la el, să examinezi legăturile, să vezi ce a scris Haydn, să încerci să interpretezi asta, și apoi să o prezinți muzicienilor. Și la fel e cu Haydn, cu Mozart, cu orice compozitor. Și când am dirijat Simfonia a 9-a a lui Beethoven, am avut și acolo o copie fotografică, pentru că dacă vezi scrisul lui Beethoven, îți spune ceva. Îți spune despre personalitate. Îți spune și ce să faci cu muzica.
R:Maestre, călătoriți întotdeauna cu materiale orchestrale din arhiva dumneavoastră personală?
T.K: Da. Dacă am cântat cu Amsterdam Barock Orchestra, voi avea fotocopii ale acelor partituri, care sunt trimise deja cu aproximativ două luni înainte. Dar Simfonia a IX-a a lui Beethoven, Amsterdam Barock Orchestra nu a interpretat-o niciodată. Așa că nu o avem. Voi avea unele știme pentru coarde, cu unele modificări acolo, și voi ruga bibliotecarul să le includă în partituri. Și s-ar putea să am, nu știu, din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, doar știmele pentru coarde. Și atunci trebuie să le spun suflătorilor frazarea, pentru că frazarea este extrem de importantă în această muzică. Dinamica este la fel de importantă. Și, de asemenea, să stabilesc ierarhia forțelor corect. E o călătorie, mergi undeva.Și ultima este cea mai puternică, sau ultima este cea mai liniștită. La fel ca în cazul concertului mozartian finalul se pierde în pianissimo. Așa că afli care este limbajul muzicii.Este o piesă a unui compozitor pe care îl iubești. Încerci să înțelegi ce vrea el și apoi încerci să-ți convingi instrumentiștii să o facă așa.
R: Este Mozart un compozitor mereu contemporan?
T.K: Cred că interpretarea ar trebui să fie contemporană. Dacă văd Simfonia Jupiter a lui Mozart, cu tot contrapunctul care este preluat de la Bach, atunci, bineînțeles, pentru mine este interesant să știu că Mozart a început să nu mai fie interesat de muzica lui Bach. A fost obligat de Van Swieten, apoi a început să se îndrăgostească de muzica timpului său și a început să o folosească puțin, apoi din ce în ce mai mult. Și este interesant să vezi o astfel de evoluție a compozitorului. Citind articole despre asta, studiind manuscrisele, vei descoperi aceste lucruri. Și asta este important pentru mintea ta. Dacă fac o repetiție, nu vorbesc despre surse. Doar întreb: poți face asta? Poți face aceea? Poți fi atent la vibrato? Și mereu spun: în pauză, sunt acolo. Deci dacă vrei să mă întrebi de ce, sunt acolo. Întreabă-mă.
R.Mulțumim pentru această călătorie și perspectivă asupra muzicii.
Reporter Irina Hasnaș
