Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Cultură

Jean-François Zygel conectează Bucureștiul la ritmul improvizației prin Enescu hors les murs

Cultură 13:27

Melomanii bucureșteni se vor bucura de trei evenimente inedite oferite de cunoscutul compozitor și pianist-improvizator francez, Jean-François Zygel, reunite sub conceptul Enescu hors les murs și derulate în zilele de 16, 17 și 18 septembrie, ca proiect asociat al Festivalului Internațional George Enescu 2019.

Evenimentele au fost create de remarcabilul artist pentru a celebra bucuria muzicii și pentru a intensifica legăturile dintre muzică și un public cât mai divers, în spiritul lumii în armonie promovate de Festivalul Enescu și vor avea loc: luni, 16 septembrie, între orele 14.00 – 16.00, un masterclass de improvizație, susținut la Universitatea Națională de Muzică București și adresat tinerilor muzicieni, marți, 17 septembrie, de la ora 19.30, un cine-concert cu muzică improvizată live la pian, The Phantom of the Opera/Le Fantôme de l’Opéra, la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din București și miercuri, 18 septembrie, de la ora 19.30, concertul de improvizație ”Muzica Bucureștiului”, împreună cu invitații Damian Drăghici (nai) și Cristian Soleanu (saxofon), pe scena din Piața Festivalului George Enescu.

„Alături de partenerii de la Institutul Francez din România, cu sprijinul lui Jean-François Zygel putem oferi o perspectivă în plus despre bucuria muzicii și să extindem relația dintre muzică și oraș. Va fi interesant să vedem modul în care muzicianul francez percepe și traduce vibrația Bucureștiului. Sperăm că va fi o întâlnire fascinantă și pentru public”, a spus Mihai Constantinescu, directorul Festivalului Internațional George Enescu.

Jean-François Zygel este recunoscut la nivel mondial drept unul dintre cei mai remarcabili pianiști contemporani, grație talentului, imaginației și fanteziei sale. Este un mare virtuoz al improvizației la pian, strălucind prin inteligență fecundă și posedă un mare talent de a comunica cu audiența sa. Înzestrat cu mult umor, Jean-François Zygel face să strălucească pasiunea sa pentru muzică în fiecare dintre concerte, fiind îndrăgit deopotrivă de melomanii inițiați și de publicul amator. Faima sa la nivelul marelui public a crescut și datorită programelor de televiziune pe care le-a animat (La Boîte à musique – de pe France 2, Les Clefs de l’orchestre – de pe France 5), al căror ecou a depășit cu mult granițele Franței, și emisiunilor de la radio (La Preuve par Z – de pe France Inter), în cadrul cărora apără cu umor și pasiune muzica.

„Jean-François Zygel este îndrăgostit de România și aduce pe scena din Piața Festivalului o compoziție- portret muzical al Bucureștiului, oraș pe care îl cunoaște de multă vreme și căruia îi apreciază în mod deosebit energia și contrastele. În plus, pe 17 septembrie, la Sala Elvire Popesco, amatorii de cine- concert vor avea prilejul să se bucure de talentul său în proiecția unică a filmului «Fantoma de la Operă», pentru care artistul însuși mărturisea că a imaginat o muzică palpitantă, pasională, romantică și misterioasă, ironică, lirică și cutremurătoare în același timp. Invitându-l la București pe Jean-François Zygel, acest muzician francez prodigios, cu un umor minunat și cu o deschidere fabuloasă către dialog, Institutul Francez și-a dorit să se alăture Festivalului George Enescu, ce se bucură de o notorietate internațională extraordinară. Parteneriatul nostru se înscrie, de altfel, în dinamica generată de Sezonul Franța-România. Fie că vorbim de București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara, Institutul Francez din România își dorește să fie un loc-cheie de întâlnire creativă între artiști și public, o scenă deschisă, un centru de creație pentru tinerii muzicieni și în general, pentru tinerii artiști. Așadar ne invităm partenerii, prietenii și publicul nostru drag la o întâlnire excepțională!”, a spus Hélène Roos, Directoarea Institutului Francez din România.

Accesul publicului la ciné-concertul din 17 septembrie, ce va avea loc în Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din București (Bd. Dacia, nr. 77), se face pe bază de bilete, puse în vânzare pe site-ul Eventbook: https://eventbook.ro/music/bilete-cine-concert-muzica-improvizata-live-la-pian- cu-jean-francois-zygel.

Accesul publicului la concertul din 18 septembrie, din Piața Festivalului Enescu, este liber.

Despre compozitorul și pianistul improvizator Jean-François Zygel
După absolvirea Conservatorului din Paris, unde a câștigat zece premii I, Jean-François Zygel obține, în 1984, marele premiu la Concursul Internațional de Improvizație la Pian, organizat de municipalitatea Lyon. Acesta este începutul unei cariere unice de concertist improvizator care îl va conduce pe aceeași scenă cu dansatori, actori, artiști de jazz, chansonetiști sau muzicieni de world music.
Numit „artist în rezidență” pentru al cincilea an consecutiv la Filarmonica din Luxembourg, Jean-François Zygel va susține peste o sută de concerte în Franța și în străinătate în sezonul 2019-2020. Jean-François Zygel este recunoscut în Franța și peste hotare ca fiind unul dintre cei mai buni specialiști în acompaniament pentru filmele mute – cine-concert (Chorégies d’Orange, Filarmonica din Paris, Théâtre du Châtelet, Opera Bastille, Filarmonica Luxembourg, Lincoln Center din New York, National Gallery of Art din Washington, Festivalul Internațional de Film din Ierusalim, Festivalul Arabesques din Hambourg, Festivalul Musica din Strasbourg, Opera din Monte-Carlo, Opera de Nice, Auditoriumul din Lyon, Teatrul Național din Toulouse, Arsenal de Metz, etc.). Jean-François Zygel este cel care a fondat, în urmă cu 15 ani, clasa de improvizație la pian la Conservatorul din Paris, dezvoltând numeroase parteneriate cu instituții precum Forum des Images, Fundația Jérôme Seydoux- Pathé și Cinemateca Franceză. Și-a consolidat totodată renumele și s-a făcut cunoscut publicului larg prin intervențiile sale la televiziune (Les Clefs de l’orchestre, La Boîte à musique…) și la radio (La Preuve par Z de pe France Inter) unde apără cu umor și pasiune arta sa preferată. După lansarea primului său disc, intitulat pur și simplu Improvizații, a câștigat mai multe premii cu Double Messieurs, album înregistrat în duet, alături de marele pianist francez de jazz, Antoine Hervé. Cel mai recent album al său, L’Alchimiste/Alchimistul, o alianță subtilă dintre cântecul francez și pianul clasic, tocmai a fost lansat de Sony.


Despre Festivalul Internațional George Enescu
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume. Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare. Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro

Despre Institutul Francez din România
Institutul Francez este unul dintre cei mai importanți și influenți operatori culturali și de cooperare din România. Instituție oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Franței, înființată acum mai bine de opt decenii, Institutul Francez din România favorizează și susține dezvoltarea de parteneriate culturale și creația artistică, învățarea limbii franceze, cooperarea educativă, universitară și științifică, mulțumită numeroaselor acțiuni de colaborare bi- și multilaterală cu actori instituționali și independenți locali. Limba franceză, limbă a culturii și a creației, este un element motor al multilingvismului, Institutul Francez împărtășind valorile unei Europe multiculturale. Pentru mai multe detalii: http://www.institutfrancais.ro

Cultură 44 de minute ago

Mitch Winehouse, tatăl lui Amy, condamnat la 1,1 milioane de euro pentru un litigiu pierdut

Tatăl lui Amy Winehouse, condamnat la 1,1 milioane de euro pentru un litigiu privind...

Cultură 49 de minute ago

Canal+ va investi aproape un miliard de euro în cinematografia europeană până în 2032

Aproape un miliard de euro vor fi investiți în cinematografia franceză și europeană de...

Cultură 2 zile ago

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului Enescu 2026

A XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care va avea loc în perioada 23...

Cultură 2 zile ago

Stray Lights Festival anunță programul complet: concerte, Industry Talks, sesiuni de audiție și noi opțiuni de participare pentru public

După ani în care a funcționat ca o comunitate DIY dedicată scenei alternative românești,...

Cultură 2 zile ago

Festivalul Strada Armeneasca deschide portile catre Armenia prin arta, dialog si patrimoniu, intre 31 iulie si 2 august, la Gradina Botanica din Bucuresti

Intre 31 iulie si 2 august, Gradina Botanica din Bucuresti gazduieste cea de-a X-a...

Cultură 2 zile ago

O copie piratată a filmului „Odiseea” a strâns milioane de vizualizări pe rețele sociale

O copie piratată a filmului 'Odiseea', cea mai profitabilă peliculă a anului, vizualizată de...

box office SUA, Christopher Nolan, Lupita Nyong’o, Odiseea, Ulise
Cultură 2 zile ago

„Odiseea” lui Christopher Nolan atinge 640 de milioane de dolari la box office mondial

Filmului „Odiseea” a atins 640 de milioane de dolari în încasări mondiale Filmului „Odiseea”,...

Cultură 3 zile ago

10 filme care vor domina luna august

Luna august aduce o serie impresionantă de premiere cinematografice, de la noul thriller post-apocaliptic...

Cultură 5 zile ago

Chris Brown a pledat vinovat pentru afray după o altercație la un club din Londra

Chris Brown a pledat vinovat pentru afray în urma unei altercații la un club...

Cultură 5 zile ago

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului Enescu 2026

A XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care va avea loc în perioada 23...

Cultură o săptămână ago

Guvernul pregătește măsuri fiscale pentru sprijinirea festivalurilor din România

Festivalurile din România, motor economic sub analiza Guvernului Ministerul Finanțelor ia măsuri pentru a...

aprobat UE, comisia europeana, Paramount, tranzactie 110 miliarde, Warner Bros DiscoverySursă foto: Shutterstock
Cultură o săptămână ago

Judecătorul suspendă fuziunea Paramount-Warner Bros. Discovery prin ordin de restricție temporară

Judge suspends Paramount-Warner Bros. Discovery merger with temporary restraining order Un judecător federal a...

Cultură o săptămână ago

Duelul Tenorilor 2026: Ștefan von Korch, Andrei Mihalcea și Mihai Urzicana deschid stagiunea Musical Extravaganza la TNB

Concertul „Duelul Tenorilor” revine pe 14 septembrie 2026 la Teatrul Național București – Sala...

Cultură 2 săptămâni ago

A murit Brenda Fricker, actrița premiată cu Oscar și îndrăgită din „Home Alone 2”

Brenda Fricker, prima actriță irlandeză premiată cu Oscar și cunoscută pentru rolurile din „My...

Cultură 2 săptămâni ago

ANOTIMPURI/VIVALDI ROMANIAN GUITAR QUARTET pornește la drum în primul turneu național

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

disparitia artistului, drepturile omului Cubalex, Luis Manuel Otero Alcántara, Mișcarea San Isidro, regimul din Cuba
Cultură 2 săptămâni ago

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare Artistul și...

Cultură 2 săptămâni ago

Sam Neill a murit la 78 de ani

Sam Neill, actorul neozeelandez devenit celebru în întreaga lume pentru rolul paleontologului Dr. Alan...

Cultură 3 săptămâni ago

Poveștile Căii Victoriei, arta și educația se întâlnesc la „Străzi deschise”, în weekendul 11–12 iulie

Bucureștenii și turiștii sunt invitați, în zilele de 11 și 12 iulie, la un...

Cultură 3 săptămâni ago

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani

Bonnie Tyler, una dintre cele mai recognoscibile voci ale muzicii pop-rock, a murit la...

Cultură 4 săptămâni ago

Parlamentari britanici cer eliminarea serialului ‘Masha și Ursul’ de pe Netflix din motive de propagandă

Acuzații grave la adresa serialului 'Masha și Ursul', se cere eliminarea de pe Netflix...

Cultură o lună ago

ANOTIMPURI/VIVALDI Turneu național ROMANIAN GUITAR QUARTET

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

Cultură o lună ago

Athenaeum Summer Festival 2026 se încheie spectaculos în două concerte care celebrează America la 250 de ani cu muzica legendarului său compozitor John Williams, pe 27 și 28 iunie

Cele mai așteptate concerte ale Athenaeum Summer Festival 2026, din 27 și 28 iunie,...

Cultură o lună ago

Weekend Sessions încheie sezonul de vară în curtea Palatului Regal Fusion Sessions, 27-28 iunie, Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei

Weekend Sessions, inițiativa culturală independentă care din 2021 împrietenește publicul cu muzeele și grădinile...

Cultură o lună ago

Masterclass de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii pentru instrumentiștii de până în 25 de ani, cu maestrul Cristian Măcelaru

Concursul Internațional George Enescu continuă să își consolideze misiunea educațională printr-un program de masterclassuri...