Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Cultură

jurnal de viata

Jurnal de Viață – expoziția care sparge barierele prejudecăților dintre generații

Cultură 11:59

Jurnal de viață – o expoziție de arte vizuale realizată de bursierii programului național Tinere Talente 2023va fi prezentată publicului iubitor de artă în perioada 12 mai – 04 iunie 2023 de Fundația Regală Margareta a României la Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu. Este a treia colecție de lucrări realizată pe această temă socială de bursieri ai Fundației, un mesaj artistic de solidaritate și admirație pentru cei care au experimentat viața până la o vârstă înaintată. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 12 mai, la ora 17.00, la Casa Filipescu-Cesianu, urmat de un recital outdoor susținut de bursierii de la secțiunea muzică din programul Tinere Talente 2023.

Colecția de lucrări, realizată prin diferite tehnici – pictură, colaj digital, fotografie, ilustrații digitale, tuș pe hârtie, are la bază reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor, culese de tinerii artiști din rândul beneficiarilor liniei Telefonul Vârstnicului, înscriși la serviciul ce are ca scop alinarea singurătății. Mărturiile aduse de istoria orală relatată de fiecare vârstnic, lucrurile pe care aceștia le păstrează, hainele pe care le poartă, până și obiectele de pe masa lor, devin reprezentări simbolice în lucrările artiștilor, povestind vizual cine sunt și de unde vin aceștia. Integrând aceste concepte și simboluri, artiștii își expun viziunea asupra vieții seniorilor, călătorind din trecut până în prezent, punând în evidență experiențele, trăirile și amintirile acestora.

Lucrările tinerilor artiști vizuali sunt expuse în aer liber, de-a lungul a 35 metri de trotuar, pe Calea Victoriei nr. 151 din București și pot fi, astfel, vizionate la orice oră, de fiecare trecător.

Cu un caracter intergenerațional, expoziția tinerilor artiști este completată de lucrări realizate de Ileana Dana Marinescu, mentor în cadrul programului Tinere Talente. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Ileana Dana Marinescu are o îndelungată și bogată activitate expozițională în galerii din România și din străinătate, iar lucrările sale se găsesc în colecții private din lumea întreagă.

Este a doua oară când particip ca expozant împreună cu bursierii la acest proiect de expunere stradală și simt că am un mare avantaj față de bursieri, pentru că nu trebuie să apelez la experiența unui senior, eu scoțând din fișierele bine organizate ale creierului meu și aducând la suprafață întâmplări, evenimente din vasta mea experiență de viață.”, Ileana Dana Marinescu, artist vizual, 79 ani. 

Expoziția a fost curatoriată de conf. univ. dr. Carmen Apetrei, Decan al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte din București, care consideră că:

”Lucrările realizate de tinerii bursieri sunt rezultatul unor „vizite” emoționante în universul senectuții prin intermediul mărturiilor și poveștilor de viață ale seniorilor din cadrul programului de asistență socială Telefonul Vârstnicului, desfășurat de Fundația Regală Margareta a României. Experiențele de viață sunt transfigurate plastic din perspectiva propriilor încercări, dar și a înțelegerii și viziunii față de un subiect atât de sensibil cum este cel al trecerii timpului. Prin intermediul „citatelor vizuale”, care ne dezvăluie ca parte a recuperării memoriei raportate la prezent, gândurile, trăirile generației care ne-a format, tinerii bursieri transmit un mesaj artistic puternic, de solidaritate și deferență pentru o generație care ne-a protejat și în siajul căreia suntem.

Mărturiile vizuale aduse pe simezele expoziției pot constitui, de asemenea, o premisă pentru înțelegerea viitorului acestor bursieri, deoarece observațiile, atitudinile și preocupările de azi ale tinerilor artiști sunt cele care le vor influența mecanismele de gândire și înțelegere și care, implicit, vor contribui la configurarea și modelarea propriilor cariere artistice.”

Recitalul de muzică clasică din deschiderea expoziției are un program muzical care cuprinde piese de Astor Piazzolla, Frederic Chopin, Giacomo Puccini, Joe Henderson, Johan Strauss, Bedrich Smetana, L. van Beethoven, Ennio Morricone, în interpretarea bursierilor Alexandra Barbosa – oboi, Teodora Boloca – violă, Raluca Ciula – clarinet, Julia Coteanu – violoncel, Irina Petrescu – pian, Iasmina Sava – pian, Isabela Stănescu – canto, Iurie Surguciov – violoncel, Claudiu Șutu – saxofon, Teodora Todoran – vioară și Emilia Tudorache – canto. Invitate: Monica Coteanu – pian și Patricia Coteanu – vioară.

Evenimentul Jurnal de viață face parte dintr-o serie de acțiuni prin care 30 tineri talentați, artiști vizuali și muzicieni, aflați la începutul carierei, sunt promovați și susținuți, pe parcursul lui 2023, pentru dezvoltarea și manifestarea lor artistică de Fundația Regală și partenerii săi. Multe dintre proiectele propuse publicului au un mesaj social legat de contextul și provocările societății actuale, comunicat prin intermediul actelor artistice.

Profilele bursierilor care expun lucrări în cadrul expoziției Jurnal de Viață, precum și ale celor care vor susține recitalul, pot fi consultate aici.

Partener program: Kaufland România

Sponsori program: Kultho, Oskar, Dedeman, PEPCO, PSC Group, Sofmedica, Enayati Medical City, Casa Siqua, Easy Print Services, Foto Experience, Emotion Philms.

Parteneri media program: TVR, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Trinitas, RFI România, Magic FM, Agerpres, Forbes, Forbes Life, Revista BIZ, Revista CARIERE, Historia, Zile și Nopți, Revista Cultura, The Institute, Radio Clasic, Phoenix Media, Nine O’Clock, Societatea Muzicală, Insight TAROM, IQads, SMARK, The Diplomat, Financial Intelligence, MediaTrust România, Zenith România.

Partener instituțional: Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

***

Despre programul Tinere Talente

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Programul național Tinere Talente a debutat în anul 2008 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Tinere Talente a fost recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile în anii 2013, 2015, 2017, 2022 și a primit locul al II-lea la aceeași categorie, în 2019. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tineretalente.org. Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând astfel bursele pentru tinerii talentați, pentru viitorul artistic al României.

Fundația Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 33 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro. 

Cultură 10 ore ago

ANOTIMPURI/VIVALDI ROMANIAN GUITAR QUARTET pornește la drum în primul turneu național

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

disparitia artistului, drepturile omului Cubalex, Luis Manuel Otero Alcántara, Mișcarea San Isidro, regimul din Cuba
Cultură 3 zile ago

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare Artistul și...

Cultură 4 zile ago

Sam Neill a murit la 78 de ani

Sam Neill, actorul neozeelandez devenit celebru în întreaga lume pentru rolul paleontologului Dr. Alan...

Cultură o săptămână ago

Poveștile Căii Victoriei, arta și educația se întâlnesc la „Străzi deschise”, în weekendul 11–12 iulie

Bucureștenii și turiștii sunt invitați, în zilele de 11 și 12 iulie, la un...

Cultură o săptămână ago

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani

Bonnie Tyler, una dintre cele mai recognoscibile voci ale muzicii pop-rock, a murit la...

Cultură 2 săptămâni ago

Parlamentari britanici cer eliminarea serialului ‘Masha și Ursul’ de pe Netflix din motive de propagandă

Acuzații grave la adresa serialului 'Masha și Ursul', se cere eliminarea de pe Netflix...

Cultură 3 săptămâni ago

ANOTIMPURI/VIVALDI Turneu național ROMANIAN GUITAR QUARTET

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

Cultură 3 săptămâni ago

Athenaeum Summer Festival 2026 se încheie spectaculos în două concerte care celebrează America la 250 de ani cu muzica legendarului său compozitor John Williams, pe 27 și 28 iunie

Cele mai așteptate concerte ale Athenaeum Summer Festival 2026, din 27 și 28 iunie,...

Cultură 3 săptămâni ago

Weekend Sessions încheie sezonul de vară în curtea Palatului Regal Fusion Sessions, 27-28 iunie, Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei

Weekend Sessions, inițiativa culturală independentă care din 2021 împrietenește publicul cu muzeele și grădinile...

Cultură 4 săptămâni ago

Masterclass de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii pentru instrumentiștii de până în 25 de ani, cu maestrul Cristian Măcelaru

Concursul Internațional George Enescu continuă să își consolideze misiunea educațională printr-un program de masterclassuri...

Cultură 4 săptămâni ago

„Cantafabule” revine la Operetă

Legendarul album-concept „Cantafabule” revine pe scenă într-o formulă rock-simfonică amplă, pe 26 iunie, de...

Cultură o lună ago

Athenaeum Summer Festival 2026 Laureat al premiului Grammy, Cristian Măcelaru va reuni sub bagheta sa Orchestra Română de Tineret și Ansamblul Janoska într-un concert fusion, pe 20 iunie

Athenaeum Summer Festival 2026 continuă cu un concert fusion pe 20 iunie, ora 20:00,...

Cultură o lună ago

„Mă mut la mama”, întâlnire cu publicul pe 25 iunie

Comedia românească „Mă mut la mama” revine în atenția publicului cu o proiecție specială,...

Cultură o lună ago

Incendiu la Lavra Peșterilor din Kiev după atacuri rusești, 18 răniți și 5 morți în Harkov

Incendiu devastator la Lavra Peșterilor din Kiev în urma atacurilor rusești Un complex monastic...

Cultură o lună ago

Clujul este pregătit pentru TIFF.25. Festivalul începe astăzi

Cluj-Napoca intră, de astăzi, în ritmul cinematografiei internaționale. Cea de-a douăzeci și cincea ediție...

Cultură o lună ago

FNT caută noi voci ale dramaturgiei românești

Festivalul Național de Teatru deschide un nou spațiu pentru dramaturgia românească actuală. Trei texte...

Cultură o lună ago

Pentru prima oară la Filarmonica George Enescu, renumitul Dennis Russell Davies va dirija Orchestra Filarmonicii în concertele simfonice din 11 și 12 iunie

În premieră în Stagiunea Filarmonicii George Enescu, renumitul Dennis Russell Davies se va afla...

Cultură o lună ago

Celebrii compozitori Zygmunt Krauze, Sarah Kirkland Snider și Steven Mackey conduc masterclassurile de compoziție ale Concursului Internațional George Enescu

Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu continuă să își consolideze statutul...

Cultură o lună ago

„Rețeta fericirii”, filmul care transformă întoarcerea acasă într-o poveste despre iubire

Filmul francez „Rețeta fericirii” / „Leave One Day”, debutul în lungmetraj al regizoarei Amélie...

Cultură o lună ago

De ce nu a venit Adriana Trandafir la lansarea filmului „Mă mut la mama”

Comedia „Mă mut la mama” a ajuns în cinematografe cu o distribuție spectaculoasă și...

Cultură o lună ago

Cristian Mungiu acuză autoritățile de subfinanțarea cinematografiei românești

Finanțele blochează fondurile pentru cinematografie, acuză Cristian Mungiu Cristian Mungiu, laureatul Palme d'Or, a...

actor si regizor, cariera de sapte decenii, cinematografie, Clint Eastwood, retrage oficialSursă foto: Shutterstock
Cultură o lună ago

Clint Eastwood anunță retragerea din cinematografie la 96 de ani

Clint Eastwood s-a retras oficial din cinematografie, la vârsta de 96 de ani Clint...

Cultură o lună ago

Naistul Nicolae Voiculeț, numit membru ICR după controverse recente

Naistul Nicolae Voiculeț, numit membru al Consiliului ICR, după o lună de controversă Naistul...

aprobat UE, comisia europeana, Paramount, tranzactie 110 miliarde, Warner Bros DiscoverySursă foto: Shutterstock
Cultură o lună ago

Paramount cere aprobată preluarea Warner Bros. Discovery pentru 110 miliarde de dolari

Paramount cere aprobarea UE pentru achiziția Warner Bros Discovery în valoare de 110 miliarde...