Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Ministrul Culturii, despre Roșia Montană: ”Nu patrimoniul e principala problemă. Acolo niciodată nu a fost obţinut aviz pentru mediu”

Actualitate 08:05

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat, legat de situaţia dosarului Roşia Montană în procedura de includere în lista UNESCO, că instituţia pe care o conduce pledează pentru patrimoniu, însă decizia va fi luată la nivel de Guvern şi la nivel de coaliţie. El a anunţat că dosarul va fi discutat pe 25 iulie în Comisia UNESCO, potrivit News.ro

 
„Situaţia, în ansamblu, stă în felul următor: Roşia Montană a fost inclusă în patrimoniul imperiului Austro-Ungar în anul 1906. Încă de atunci s-a considerat că e ceva foarte valoros din punct de vedere patrimonial. Odată cu reactualizarea listei monumentelor istorice, după anii 1990, Roşia Montană a rămas acolo şi inclusiv la momentul la care s-a dat acel acord pentru minerit în zonă ea era inclusă în patrimoniul naţional românesc. Aşadar, când s-a semnat contractul, se ştia foarte bine că acolo e o zonă de interes patrimonial”, a spus ministrul la TVR1.




El a continuat: „Dacă la momentul semnării contractului ţi-ai asumat că ulterior vei prezenta un proiect care va respecta legislaţia statului român şi vei obţine avize în primul rând de la Mediu. Nu patrimoniul e principala problemă. Acolo niciodată nu a fost obţinut aviz pentru mediu. Asta rămâne o problemă deschisă, despre care se vorbeşte mult mai puţin”.
 
Ministrul a subliniat că zona este deja protejată de Legea patrimoniului naţional:
 
„Includerea sa sau declanşarea procedurii pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO are drept primă condiţie să fie inclus în patrimoniul naţional al ţării respective. Aşadar, includerea sau neincluderea în patrimoniul mondial UNESCO nu îi schimbă cu absolut nimic statutul juridic. Ministerul Culturii este partea Guvernului României. Vom merge cu un mandat al Guvernului.
 
Va fi o decizie la nivel de Guvern şi, mai mult de atât, va fi o decizie politică la nivel de coaliţie. Noi, ca minister al Culturii, nu putem pleda decât pentru patrimoniu, pentru ceea ce înseamnă binele patrimoniului. Noi nu putem avea altă poziţie decât cea prin care pledăm pentru continuarea procedurii, pentru că UNESCO nu va veni cu bani, nici cu alte legi de protecţie asupra acestui obiectiv, dar înseamnă o zonă de consultanţă şi de expertiză care ajută în ceea ce înseamnă salvarea patrimoniului de acolo”.
 
Gheorghiu a spus că deja a avut întâlniri, discuţii „destul de deschise, unele chiar aprinse”, iar pe 25 iulie va fi discutat dosarul Roşia Montană. Între 16 şi 30 iulie va avea loc o sesiune de şedinţe a Comisiei UNESCO.

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi respinge oferta lui Marcel Ciolacu de a intra la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur la invitația premierului Marcel Ciolacu de a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

George Simion face apel la parlamentarii USR: „Votează contra lui Marcel Ciolacu”

BUCUREȘTI | 27 februarie 2025, În contextul intensificării dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură,...

Citeste mai mult