Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Cultură

Muzeul Naţional de Artă Contemporană se redeschide de miercuri

Cultură 08:39

Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) anunţă că se va redeschide miercuri, în cadrul unui eveniment special, un nou sezon expoziţional fiind propus publicului.

„Cu ocazia deschiderii noului sezon expoziţional în data de 10 iunie 2020, ora 17,00, la Palatul Parlamentului, MNAC extinde experienţa muzeală în faţa muzeului, în aer liber, unde se pot respecta regulile de distanţare. Doar primii 500 de oameni vor putea ajunge până în faţa muzeului, unde o scenă cu muzică live, două baruri şi patru ecrane cu vizualuri din noile expoziţii vor umple timpul de aşteptare pentru accesul în muzeu. Restul vizitatorilor vor putea intra pe măsură ce alţi oameni părăsesc evenimentul”, informează instituţia muzeală.

Evenimentele performative vor avea loc în aer liber, pe peluza de la intrarea în muzeu.

Potrivit MNAC, Bogman, cel mai apreciat DJ de pe scena underground a Bucureştiului, a cărui istorie merge până în anii ’90, va deschide programul serii (18,00 – 19,00).

Între 19,30 – 20,30 este programat un concert performativ FLUID – un queer act bucureştean, născut din colaborarea dintre Paul Dunca/Paula Dunker (performer, coregraf, dramaturg), Alex Bălă (muzician).

Totodată, în intervalul 20,30 – 21,30, va avea loc concertul ORKID, spectacolul de la MNAC fiind primul într-o formulă nouă.

În vederea desfăşurării evenimentului în condiţii de siguranţă, MNAC anunţă că a implementat normele stabilite de autorităţi şi apelează la cooperarea participanţilor la vernisaj:

* accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască, atât în aer liber, cât şi pe toată durata vizitei în muzeu;

* va fi efectuată termometrizarea noncontact a vizitatorilor şi triajul observaţional, persoanele care refuză să le fie verificată temperatura neputând avea acces la eveniment;

* participanţii vor trebui să respecte distanţarea de minimum 2 m faţă de alte persoane;

* vor exista soluţii dezinfectante la intrarea în spaţiul delimitat al evenimentului;

* vizitatorii vor fi îndrumaţi pe fluxuri de intrare şi de ieşire separate, atât la interior, cât şi în aer liber, pentru a facilita menţinerea distanţei fizice.

Potrivit MNAC, în data vernisajului, muzeul se deschide la ora 17,00, în perimetrul muzeului, evenimentul urmând a fi limitat la 500 de oameni.

Accesul în clădire se face pe baza biletului de 20 de lei până la ora 21,00 inclusiv, iar în interior evenimentul se va prelungi până la ora 22,00. Biletele se achiziţionează la intrare, suma strânsă din vânzarea lor acoperind cheltuielile de implementare a măsurilor de siguranţă.

Între expoziţiile care se regăsesc în „MNAC Summer Opening 2020” se numără:

* „Radu Comşa. Discuţie reducţionistă în 4 culori”, avându-l drept curator pe Călin Dan, care va fi deschisă în perioada 10 iunie – 25 octombrie;

* „Petru Lucaci. Material-Scapes”, curator Sandra Demetrescu, 10 iunie – 25 octombrie;

* „Metamorfozele lui Julian. O retrospectivă – Laborator Iulian Mereuţă”, curator Călin Dan, 10 iunie – 25 octombrie;

* Filip Markiewicz. Ultraplastik Rhapsody, curator Enrico Lunghi, 10 iunie – 27 septembrie;

* „Go To MNAC”, curator Mihai Zgondoiu, artişti: Irina Mocanu, Titus Alexandru Antonescu, Alexandra-Cristiana Comănici, Ruxandra Pană, Maria Chelcioiu, Ioan Mihnea Grădinaru, Teodor Ştefan, Eliza Berzescu, Catinca Radu, Oana Poschina, Călin Mureşan, Loredana Ioana Ilie, Elena Sofia Bobei, Andrei-Cosmin Bălă, Bogdan Cazacincu, Gabriela Schinderman (două lucrări), Georgiana Dinu, Florin Enache, Sandra Bălăşoiu; Parteneri: 5 to go/Dialogue MNAC, 10 iunie – 2 august;

* Urban Steps, curator Mihai Zgondoiu, artişti: Erps, Sage, Irlo, Obie Platon, Kero, Ocu, Lost Optics, Recis, Pandele Pandele, Lucian Hrisav, Reg, Lux, Mser, HomeBoy, Neon, Duno, Lumin, Constantin Rusu/Skema, Mircea Popescu, Lucian Sandu Milea;

Cultură 2 zile ago

Guvernul pregătește măsuri fiscale pentru sprijinirea festivalurilor din România

Festivalurile din România, motor economic sub analiza Guvernului Ministerul Finanțelor ia măsuri pentru a...

aprobat UE, comisia europeana, Paramount, tranzactie 110 miliarde, Warner Bros DiscoverySursă foto: Shutterstock
Cultură 3 zile ago

Judecătorul suspendă fuziunea Paramount-Warner Bros. Discovery prin ordin de restricție temporară

Judge suspends Paramount-Warner Bros. Discovery merger with temporary restraining order Un judecător federal a...

Cultură 4 zile ago

Duelul Tenorilor 2026: Ștefan von Korch, Andrei Mihalcea și Mihai Urzicana deschid stagiunea Musical Extravaganza la TNB

Concertul „Duelul Tenorilor” revine pe 14 septembrie 2026 la Teatrul Național București – Sala...

Cultură 7 zile ago

A murit Brenda Fricker, actrița premiată cu Oscar și îndrăgită din „Home Alone 2”

Brenda Fricker, prima actriță irlandeză premiată cu Oscar și cunoscută pentru rolurile din „My...

Cultură o săptămână ago

ANOTIMPURI/VIVALDI ROMANIAN GUITAR QUARTET pornește la drum în primul turneu național

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

disparitia artistului, drepturile omului Cubalex, Luis Manuel Otero Alcántara, Mișcarea San Isidro, regimul din Cuba
Cultură o săptămână ago

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare

Artistul cubanez Luis Manuel Otero Alcántara a dispărut după eliberarea din închisoare Artistul și...

Cultură 2 săptămâni ago

Sam Neill a murit la 78 de ani

Sam Neill, actorul neozeelandez devenit celebru în întreaga lume pentru rolul paleontologului Dr. Alan...

Cultură 2 săptămâni ago

Poveștile Căii Victoriei, arta și educația se întâlnesc la „Străzi deschise”, în weekendul 11–12 iulie

Bucureștenii și turiștii sunt invitați, în zilele de 11 și 12 iulie, la un...

Cultură 2 săptămâni ago

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani

Bonnie Tyler, una dintre cele mai recognoscibile voci ale muzicii pop-rock, a murit la...

Cultură 3 săptămâni ago

Parlamentari britanici cer eliminarea serialului ‘Masha și Ursul’ de pe Netflix din motive de propagandă

Acuzații grave la adresa serialului 'Masha și Ursul', se cere eliminarea de pe Netflix...

Cultură 4 săptămâni ago

ANOTIMPURI/VIVALDI Turneu național ROMANIAN GUITAR QUARTET

Cum ar fi dacă 4 chitarişti ar reimagina şi reinterpreta cele 4 Anotimpuri de...

Cultură o lună ago

Athenaeum Summer Festival 2026 se încheie spectaculos în două concerte care celebrează America la 250 de ani cu muzica legendarului său compozitor John Williams, pe 27 și 28 iunie

Cele mai așteptate concerte ale Athenaeum Summer Festival 2026, din 27 și 28 iunie,...

Cultură o lună ago

Weekend Sessions încheie sezonul de vară în curtea Palatului Regal Fusion Sessions, 27-28 iunie, Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei

Weekend Sessions, inițiativa culturală independentă care din 2021 împrietenește publicul cu muzeele și grădinile...

Cultură o lună ago

Masterclass de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii pentru instrumentiștii de până în 25 de ani, cu maestrul Cristian Măcelaru

Concursul Internațional George Enescu continuă să își consolideze misiunea educațională printr-un program de masterclassuri...

Cultură o lună ago

„Cantafabule” revine la Operetă

Legendarul album-concept „Cantafabule” revine pe scenă într-o formulă rock-simfonică amplă, pe 26 iunie, de...

Cultură o lună ago

Athenaeum Summer Festival 2026 Laureat al premiului Grammy, Cristian Măcelaru va reuni sub bagheta sa Orchestra Română de Tineret și Ansamblul Janoska într-un concert fusion, pe 20 iunie

Athenaeum Summer Festival 2026 continuă cu un concert fusion pe 20 iunie, ora 20:00,...

Cultură o lună ago

„Mă mut la mama”, întâlnire cu publicul pe 25 iunie

Comedia românească „Mă mut la mama” revine în atenția publicului cu o proiecție specială,...

Cultură o lună ago

Incendiu la Lavra Peșterilor din Kiev după atacuri rusești, 18 răniți și 5 morți în Harkov

Incendiu devastator la Lavra Peșterilor din Kiev în urma atacurilor rusești Un complex monastic...

Cultură o lună ago

Clujul este pregătit pentru TIFF.25. Festivalul începe astăzi

Cluj-Napoca intră, de astăzi, în ritmul cinematografiei internaționale. Cea de-a douăzeci și cincea ediție...

Cultură o lună ago

FNT caută noi voci ale dramaturgiei românești

Festivalul Național de Teatru deschide un nou spațiu pentru dramaturgia românească actuală. Trei texte...

Cultură o lună ago

Pentru prima oară la Filarmonica George Enescu, renumitul Dennis Russell Davies va dirija Orchestra Filarmonicii în concertele simfonice din 11 și 12 iunie

În premieră în Stagiunea Filarmonicii George Enescu, renumitul Dennis Russell Davies se va afla...

Cultură o lună ago

Celebrii compozitori Zygmunt Krauze, Sarah Kirkland Snider și Steven Mackey conduc masterclassurile de compoziție ale Concursului Internațional George Enescu

Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu continuă să își consolideze statutul...

Cultură o lună ago

„Rețeta fericirii”, filmul care transformă întoarcerea acasă într-o poveste despre iubire

Filmul francez „Rețeta fericirii” / „Leave One Day”, debutul în lungmetraj al regizoarei Amélie...

Cultură 2 luni ago

De ce nu a venit Adriana Trandafir la lansarea filmului „Mă mut la mama”

Comedia „Mă mut la mama” a ajuns în cinematografe cu o distribuție spectaculoasă și...