
O navă având la bord 13 marinari ucraineni s-a scufundat în Marea Neagră
O navă având la bord 13 marinari s-a scufundat în Marea Neagră, iar două persoane au decedat, operațiunea de salvare fiinde în derulare, potrivit Grup Servicii Petroliere, care participă la operațiunea de salvare. Este vorba despre nava Volgo Balt 179, cu echipaj ucrainean, conform sursei citate.
Ultimele informații transmise de Grup Servicii petroliere (GSP), care particip la operațiunea de salvare, sunt că doua dintre cele 13 persoane de la bordul vasului au decedat, una dintre ele fiind recuperată de către nava de salvare Falcon, iar celalată se află încă în mare. O altă persoană este dispărută.
Dintre cele 10 persoane salvate, o persoană (femeia din echipaj) este rănită, dar în stare stabilă.
- Nava avea o capacitate brută de transport de 3.500 de tone și o lungime de 114 metri, potrivit vesselfinder.com. Volgo Balt 179 a fost costruită în 1973.
































