
Preşedintele Ungariei aprobă amendamentul care îi încheie mandatul de şef al statului
Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat un amendament constituţional care îi va încheia mandatul. Această modificare va intra în vigoare în ziua următoare promulgării, conform agenției maghiare MTI.
Tamas Sulyok a declarat că nu are competenţa de a contesta amendamentul la Curtea Constituţională, chiar dacă acesta ar putea contraveni unor principii fundamentale. Într-un mesaj video, el a subliniat că a acționat conform obligațiilor sale legale și a conștiinței personale.
În timpul declarației sale, Sulyok a caracterizat amendamentul ca fiind un „abuz de putere politică”, care afectează grav democrația constituțională a Ungariei. El a afirmat că modificarea va subordona instituția prezidențială executivului, diminuându-i astfel rolul de control al puterilor în stat.
Amendamentul a fost promovat de guvernul condus de premierul Peter Magyar, liderul partidului TISZA, care a câștigat alegerile din aprilie cu o majoritate de două treimi. Magyar a justificat această măsură ca fiind necesară pentru implementarea reformelor constituționale promise.
































