Actualitate

Restricțiile anunțate acum de autorități: Carantina de noapte de la ora 20.00

Actualitate 21:59

Circulația va fi restricționată de la ora 20.00, față de ora 22.00, cât este acum, iar magazinele vor fi închise de la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile în care rata de infectare este peste 4. În localitățile în care indicele depășește 7,5 aceste restricții se aplică pe toată durata săptămânii.


De asemenea, vor fi închise sălile de sport/fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4. Aceste restricții au fost decise de CNSU și aprobate în ședința de joi seară a Guvernului.
 
În noaptea de Paște, circulația va fi permisă în intervalul 20.00 – 02.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujbele de Înviere. Măsurile vor fi valabile și pentru Paștele catolic, și pentru cel ortodox.
 
Premierul Florin Cîțu, secretarul de stat Raed Arafat și miniștrii Sănătății, Vlad Voiculescu, Educației, Sorin Cîmpeanu, și Afacerilor Interne, Lucian Bode, susțin declarații de presă de la ora 20.00, la finalul ședinței în care Guvernul a decis noile restricții care vor fi luate în România, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19.
 

 
Înaintea ședinței de guvern s-a întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență (CNSU), care a propus noile restricții, iar acestea au fost adoptate de către Executiv.
 
HotNews.ro va transmite livetext declarațiile celor trei oficiali:
 
Cîțu:
  • Azi am luat câteva decizii care vor ajuta la reducerea efectelor pandemiei. Aceste decizii au fost adoptate prin HG
  • Am adoptat și măsuri pentru mediul de afaceri, de fapt prelungirea unor măsuri
  • Vom trimite în acest weekend încă 50.400 de doze de vaccin către R Moldova
  • Despre campania de vaccinare: La finalul lui martie avem 2,6 milioane de doze, în aprilie 4,5 milioane de doze. 25,7 milioane de doze vom primi în total, până la finalul lunii septembrie, mai mult decât estimam inițial
  • Pe platforma de vaccinare sunt doar 771.000 de persoane și lista va fi epuizată foarte rapid
  • Toată lumea trebuie să înțeleagă să ne vaccinăm
  • Decizia CNSU modifică și o formulă de calcul pentru rata de incidență. Cele două formule nu au decalaje semnificative, dar e bine pentru acuratețe
  • Nu e nicio implicație reală că anul trecut a fost folosită altă formulă de calcul. Vreau să îi liniștesc pe oameni
  • Măsurile pe care le luăm sunt sigur că vor duce la dezbateri. Scopul e acele de a menține economia deschisă
  • Măsurile de azi sunt pentru a reduce efectele pandemiei
  • propunere pentru Vlad Voiculescu ssă căutăm resurse pentru testarea elevilor când se întorc la școală, cu teste non-invazice
Arafat prezintă hotărârea CNSU:
  • A fost discutată situația actuală și a rezultat hotărârea CNSU nr 20:
  • Acolo unde incidența / rate de infectare este peste 4 la mie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația e permisă doar până la 20.00
  • Activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18.00
  • Revenirea asupra măsurilor, când rata de infectare scade sub 3,5
  • În localitățile în care incidența depășește 7,5, măsurile sunt valabile pe toată durata săptămânii. Se revine asupra măsurii când rata de infectare scade sub 7 la mie.
  • Sâmbătă și duminică (26,27 martie) se va permite circulația până la ora 22.00 pentru sărbătoarea Pesah
  • În noaptea de 3/4 aprilie va fi permisă circulația între 20.00-02.00 pentru participarea la slujbele de Paștele catolic
  • Nici pentru Paștele ortodox, 1/2 mai, nu vor fi limitări, dar nu vor apărea aceste modificări în HG pentru că această hotărâre e valabilă până în 14 aprilie.
  • Se suspendă activitatea în sălile de sport/fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4, se reia activitatea când incidența scade sub 3,5 la mie
  • A fost adoptată o nouă listă a țărilor din zona galbenă. Marea Britanie nu mai este pe listă
Lucian Bode:
  • Guvernul a adoptat azi, în primă lectură, un proiect de lege şi, în condiţiile în care Parlamentul nu ia în discuţie amendamentele pe care le-am propus la Legea 55/2020, Guvernul a adoptat în primă lectură un proiect privind combaterea pandemiei de COVID-19
  • Aşteptăm punctul de vedere al avizatorilor şi cel mai probabil vom aproba săptămâna viitoare acest proiect de lege, îl vom trimite în procedură de urgenţă în Parlament şi îmi exprim speranţa că într-un timp foarte scurt va fi adoptat de Parlament
  • Legea 55 prevede sancţiunea principală a amenzii în cazul în care operatorii economici încalcă normele sanitare, respectiv suspendarea temporară a activităţii acestora
  • Operatori economici sancţionaţi au continuat să încalce prevederile legale, am considerat că e necesară instituirea unei sancţiuni complementare.
  • Astfel, închiderea pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar unde operatorul economic desfăşoara activitatea fără a respecta măsurile constituie o măsură adecvată. Ea se va materializa prin afişarea la loc vizibil, la intrare, a mesajului că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID, cu menţiunea datei până la care e valabilă această sancţiune
  • Dacă acestea continuă să își desfășoare activitatea, se va aplica sigiliu. Îndepărtarea sigiliilor poate fi faptă penală
  • Vom stabili și instituțiile chemate să aplice aceste prevederi
  • Îmi doresc ca în cel mai scurt timp aceste reglementări să fie publicate în Monitorul Oficial și să poată fi aplicate, pentru a limita la minimum posibil răspândirea pandemiei
Vlad Voiculescu, despre calculul ratei de infectare:
  • Va fi tot la 14 zile, dar aceste 14 zile se calculează din a treia zi în urmă la testare
  • Diferența nu este fenomenală, este una care întârzie la un moment dat adoptarea unor măsuri
  • În acestă săptămână diferența (pentru introducerea numărului de teste) este undeva la 2 zile
Întrebări:
 
Ar putea fi interzisă circulația în afara localității?
  • La acest moment nu se aplică și nu intră în discuție. Vor fi valabile doar măsurile anunțate. Mâine se va publica HG și localitățile trebuie să aplice imediat aceste măsuri
  • Este o chestiune de formalitate întrunirea comitetelor pentru situații de urgență. Sunt reguli unitare și nu vor fi discuții asupra lor, se respectă HG. În secunda în care se ajunge la 4 la mie, se aplică regula
  • Comitetele și INSP pot în continuare să propună carantinări de zone, de localități
  • Dacă vine astfel de propunere, se va urma mersul legal și se va semna ordinul în acest sens, dar aceste măsuri se aplică indiferent că e carantină sau nu
  • Va fi necesară declarație pe propria răsppundere după ora 20.00, în care să fie menționat motivul deplasării. Motivele rămân cele valabile și până acum (pentru carantina de noapte de la ora 22.00)
  • Măsura pentru sălile de fitness – se aplică doar pentru aceste spații, nu și pentru sportul de performanță
  • Nu se pune nicio discuție de a limita participarea la slujba de paște. Ora 02.00, 03.00, se va discuta când vom da HG, dar nu se pune problema ca oamenii să nu meargă la slujbă
Aglomerație odată cu reducerea programului magazinelor?
  • Toți agenții economici să se gândească la telemuncă și la decalarea/adaptarea programului de lucru. Nu să ieșim de la lucru la ora 18.00
  • Nu suntem singura țară care ia astfel de măsuri. În Franța limitarea circulației e de la ora 18.00.
  • Va fi un ordin de ministru care trebuie ajustat pentru stabilirea numărului de persoane și a regulilor de distanțare în magazine
  • Ce s-a făcut astăzi este de a avea măsuri unitare, să nu existe măsuri interpretabile.
  • Nu e un narativ corect că ținem magazinele deschise și va fi vacanță o lună. școlile sunt deschise, nu putem pune o astfel de situație, nu stă în picioare o astfel de comparație
Cine va supraveghea aplicarea măsurilor în magazine?
  • Responsabilitatea e a administratorului magazinului și a fiecăruia dintre noi. Nu vom avea câte un polițist în fircare magazin.

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi respinge oferta lui Marcel Ciolacu de a intra la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur la invitația premierului Marcel Ciolacu de a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

George Simion face apel la parlamentarii USR: „Votează contra lui Marcel Ciolacu”

BUCUREȘTI | 27 februarie 2025, În contextul intensificării dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură,...

Citeste mai mult