Sfântul Gheorghe – biruitorul care aduce primăvara în credință și în tradiția populară

Pe 23 aprilie, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitor al ostașilor și simbol al biruinței binelui asupra răului

Miercuri, 23 aprilie, creștinii ortodocși din întreaga țară îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai calendarului, cunoscut în popor drept „purtătorul de biruință”. Sărbătoarea este însoțită nu doar de slujbe religioase și rugăciuni, ci și de numeroase tradiții și obiceiuri care leagă ziua sfântului de renașterea naturii și de protecția gospodăriei.

Povestea vieții unui martir

Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină, în secolul al IV-lea, în timpul domniei împăratului Dioclețian. Remarcat pentru curajul său, Gheorghe ajunge în slujba împăratului ca militar, însă refuză să se lepede de credința în Hristos, chiar și în fața amenințărilor cu moartea. În anul 303, în contextul marilor persecuții împotriva creștinilor, tânărul militar își mărturisește deschis credința și este supus la chinuri cumplite. În cele din urmă, este decapitat, devenind astfel mucenic și simbol al jertfei pentru adevăr și dreptate.

Simbolul sfântului în iconografie

Imaginea Sfântului Gheorghe este una dintre cele mai răspândite în arta religioasă ortodoxă. Cel mai adesea, este înfățișat călare pe un cal alb, străpungând cu sulița un balaur. Această ipostază are la bază o legendă potrivit căreia sfântul ar fi salvat cetatea Silena din Libia, eliberând-o de teroarea unui balaur ce cerea sacrificii umane. Lupta sfântului cu fiara este interpretată ca o alegorie a luptei cu diavolul, iar imaginea sa devine un model de curaj și credință neclintită.

Pe lângă această reprezentare, în multe icoane Sfântul Gheorghe poartă o mantie roșie – culoarea martirilor – și este prezentat fie ca războinic pedestru, fie ca lider militar, ținând o sabie și o cruce. În unele icoane apare alături de alți sfinți militari, precum Theodor-Tiron și Dimitrie.

Tradiții și obiceiuri populare

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este una dintre cele mai bogate în obiceiuri din calendarul popular românesc, fiind asociată cu începutul anului pastoral și cu reînnoirea vieții. Una dintre cele mai răspândite practici este împodobirea caselor și a stâlpilor porților cu crengi verzi – de păr, stejar, leuștean sau rug – în funcție de regiune. În Muntenia, crengile de păr sau stejar semnifică puterea, în Transilvania se folosește rugul verde, iar în Banat frunza de fag sau gorun. Toate au rol apotropaic, fiind menite să alunge spiritele rele și să protejeze casa și animalele.

În zori, înainte de răsărit, oamenii obișnuiesc să se scalde în ape curgătoare pentru a-și asigura sănătatea de peste an și pentru curățarea de rele. Busuiocul semănat în această dimineață are o valoare simbolică aparte: roua de pe el aduce cinste și respect celui care se spală cu ea.

Superstițiile nu lipsesc nici ele: se spune că cine doarme în această zi va fi somnoros tot anul, „ca mieii”. Gunoiul strâns în ziua sfântului este pus la rădăcina pomilor, pentru ca aceștia să rodească din belșug. De asemenea, este momentul potrivit pentru culesul plantelor medicinale, care se păstrează apoi peste an.

În ceea ce privește semnele vremii, tradiția populară spune că roua multă sau pâcla în ziua de Sfântul Gheorghe prevestește un an agricol bogat. Iar dacă plouă, recolta de grâu și fân va fi bună.

Sfântul Gheorghe în inima românilor

Cu peste un milion de români care poartă numele de Gheorghe, Georgeta sau derivate ale acestora, ziua de 23 aprilie este nu doar un moment de reculegere spirituală, ci și o zi de sărbătoare în familie. Sfântul Gheorghe rămâne un simbol al biruinței, al credinței nestrămutate și al curajului în fața răului, atât în spiritualitatea ortodoxă, cât și în cultura tradițională românească.