Streamuri Radio Clasic

Cultură

Târgul ”100 de Tradiţii Româneşti” – de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Cultură 19:01

Meşteri populari şi meşteşugari, artişti plastici şi artizani vor fi prezenţi, de vineri până duminică, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, cu creaţii care păstrează tradiţiile culturale, folclorice şi religioase ale neamului românesc.

Potrivit unui comunicat al MNŢR, transmis miercuri AGERPRRES, evenimentul este organizat de Fundaţia Kogaion 115 cu doar câteva zile înainte de 24 iunie când este sărbătorită ziua de Sânziene sau Drăgaica, publicul fiind aşteptat să viziteze târgul. „Vor fi expuse măşti populare, obiecte din ceramică, icoane, straie populare minuţios brodate din Gornoviţa – Gorj, zgărdane, pristolnice, mobilier săsesc, obiecte de decor din lemn crestat sau din lavandă, genţi din piele, vestimentaţie din lână, cosmetice făcute doar din ingrediente naturale. (…) Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenţi la târg vor fi pregătiţi cu unelte din lemn, mobilier ţărănesc, cărţi vechi sau covoare ţesute la război”, precizează sursa citată. Producătorii vin cu miere, palincă, prăjituri de casă şi ciocolată fără zahăr, baclava, sirop de cătină, ierburi de leac, fructe şi legume de sezon, iar pentru că la orice târg tradiţional vizitatorii sunt îmbiaţi cu mâncare proaspăt gătită, bucătarii vor prepara sărmăluţe la ceaun, fasole cu ciolan, dar şi borş de peşte cu mămăliguţă sau păstrăv la grătar, sâmbătă şi duminică fiind dezlegare la peşte în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Şubereck şi gozleme fierbinţi – delicioasele plăcinte turceşti vor fi preparate la faţa locului. Ziua de Sânziene este decretată de mai mulţi ani ca fiind şi „Ziua Universală a Iei”, motiv pentru care la evenimentul din această perioadă vor fi expuse cele mai frumoase ii din fiecare zonă a ţării. Vizitatorii, care vor avea acces la târg între orele 10,00 – 18,00, sunt rugaţi să respecte normele de distanţare fizică şi să manifeste responsabilitate faţă de sănătatea proprie şi a celorlalţi

Cultură 9 ore ago

Tudor Chirilă susține că Alexandra Căpitănescu poate câștiga Eurovision 2026

Finala Eurovision 2026: Alexandra Căpitănescu, favorită la trofeu, susținută de Tudor Chirilă Alexandra Căpitănescu,...

Cultură o zi ago

Concertul cursanţilor „The Guitar Lab” la Sinaia

Duminică, 17 mai, ora 12, la Casa Memorială „George Enescu”, Vila Luminiş, Sinaia, are...

Cultură o zi ago

„De capul nostru” închide Festivalul Filmului European la București

„De capul nostru", filmul care închide ediţia de la Bucureşti a Festivalului Filmului European...

Cultură 2 zile ago

Alexandra Căpitănescu s-a calificat în finala Eurovision 2026 de la Viena

A doua semifinală a Eurovision 2026 a avut loc pe 14 mai, iar Alexandra...

Cultură 3 zile ago

Metallica a cântat în română la București, surpriză pentru fani

Metallica a cântat în limba română la concertul din București Fanii Metallica din România...

Cultură 3 zile ago

Shakespeare cucerește Craiova

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026 transformă orașul într-o scenă deschisă, cu spectacole gratuite în...

Cultură 3 zile ago

Sectorul cultural românesc primește 47,5 milioane de euro prin Granturile SEE și Norvegiene

Sectorul cultural din România primește 47,5 milioane de euro prin Granturile SEE și Norvegiene...

Cultură 3 zile ago

Concursul Internațional George Enescu 2026 anunță o amplă serie de premii speciale dedicate susținerii noii generații de muzicieni

Ediția aniversară a Concursului Internațional George Enescu 2026, desfășurată la București între 23 august...

Cultură 4 zile ago

UE susține suspendarea finanțării Bienalei de la Veneția din cauza Rusiei

Țările UE susțin suspendarea finanțării Bienalei de la Veneția din cauza participării Rusiei Majoritatea...

Cultură o săptămână ago

Bonnie Tyler, în comă indusă după o operație de urgență în Portugalia

Bonnie Tyler, în comă indusă după o operație de urgență în Portugalia Cântăreața Bonnie...

Cultură 2 săptămâni ago

Dolly Parton își anulează concertele din Las Vegas

Dolly Parton și-a anulat rezidența programată la Las Vegas, după ce artista a anunțat...

Cultură 2 săptămâni ago

„Kontinental ’25”, marele câștigător la Gopo

„Kontinental ’25”, filmul regizat de Radu Jude, a câștigat trofeul pentru cel mai bun...

Cultură 2 săptămâni ago

A treia ediție ECHOES – Festivalul Internațional „Aurel Stroe”-4-7 mai 2026, în București

A treia ediție ECHOES – Festivalul Internațional „Aurel Stroe” se va desfășura în perioada...

Cultură 2 săptămâni ago

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2, debut de 77 de milioane de dolari în box office”

Diavolul se îmbracă de la Prada 2 debutează pe primul loc în box office...

Cultură 2 săptămâni ago

Spider-Man 4 clarifică misterul cronologiei. Noi detalii din culise

Noile detalii apărute despre „Spider-Man: Brand New Day” au provocat confuzie în rândul fanilor...

Sursă foto: Shutterstock
Cultură 2 săptămâni ago

Presa liberă, în recul istoric

Libertatea presei a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii douăzeci și cinci...

Cultură 2 săptămâni ago

Teatrele și centrele culturale vor beneficia de reglementări actualizate pentru dotări

Teatrele și centrele culturale vor beneficia de reglementări actualizate pentru dotări Teatrele, muzeele, bibliotecile,...

Cultură 2 săptămâni ago

Muzicienii cer revizuirea legii timbrului cultural pentru protejarea artei independente

Apelul muzicienilor pentru revizuirea legii timbrului cultural Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din...

Cultură 2 săptămâni ago

Covorul devine scenă vie

COVOR PLANTE POEZIE #3 revine între mai și septembrie 2026 cu o nouă ediție...

Cultură 2 săptămâni ago

FITS 2026 va aduce la Sibiu peste 840 de evenimente internaționale de teatru

FIT 2026 va reuni la Sibiu peste 840 de evenimente și participanți din 82...

Cultură 3 săptămâni ago

Sighișoara investește peste 13 milioane de lei în reabilitarea zidurilor cetății

Peste 13 milioane de lei pentru refacerea zidurilor cetății din Sighișoara Primarul Sighișoarei, Iulian...

Cultură 3 săptămâni ago

Valurile Dunării aduc Europa pe scenă

Tenorul Ştefan von Korch propune, pe 15 mai, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase,...

Cultură 3 săptămâni ago

Haendel continuă primăvara barocă

Vă invităm să descoperim împreună noutatea muzicii vechi la HAENDEL Opus 1 (Integrala —...

Cultură 3 săptămâni ago

Modest Fashion Week la Paris: O celebrare a diversității culturale în modă

Modest Fashion Week în Paris: O celebrare a diversității culturale și a modei inclusiviste...