Streamuri Radio Clasic

Actualitate

UE nu introduce deocamdată pașapoarte de vaccinare și menține granițele deschise

Actualitate 08:42

Liderii UE au fost de acord în timpul unui summit video să restricționeze călătoriile neesențiale dacă este necesar, dar să evite închiderea granițelor, potrivit unui oficial UE și a unui diplomat UE care monitorizează discuțiile. De asemenea, liderii au decis că certificatele de vaccinare ar trebui văzute doar ca documente medicale și nu să fie folosite în scopuri turistice, scrie Politico.

 
Consensul general cu privire la evitarea închiderii granițelor a venit relativ la începutul videoconferinței și a semnalat că șefii statelor și guvernelor UE sunt determinați să evite repetarea unor greșeli de la începutul pandemiei de anul trecut, chiar dacă sunt țări care se confruntă cu un număr mai mare de infectări și spitalizări.
 
În luna martie a anului trecut, s-a iscat un haos în timp ce multe state UE și-au închis granițele unilateral, blocând călători și perturbând comerțul esențial.
 
În timpul discuțiilor, liderii au fost de asemenea de acord că este prea devreme ca cetățenii care sunt vaccinați să ceară privilegii de călătorie.
 
Pentru moment, într-o etapă atât de timpurie a imunizării, liderii au decis că certificatele de vaccinare ar trebui văzute doar ca documente medicale și nu să fie folosite în scopuri turistice. Unele țări cer acum călătorilor să arate dovezi ale unui test negativ de coronavirus.
 
Liderii au discutat cum să adapteze recomandările anterioare adoptate.
 
Țelul este de a menține granițele deschise în timp ce eventual pot impune restricții mai dure pentru călătoriile non-esențiale în speranța de a încetini răspândirea virusului.

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi respinge oferta lui Marcel Ciolacu de a intra la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur la invitația premierului Marcel Ciolacu de a...

Actualitate 12 luni ago

George Simion face apel la parlamentarii USR: „Votează contra lui Marcel Ciolacu”

BUCUREȘTI | 27 februarie 2025, În contextul intensificării dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură,...