Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Uniunea Europeană, pregătită să ia în considerare noi sancțiuni împotriva lui Lukașenko

Actualitate 09:02

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko ar putea fi vizat de noi sancţiuni din partea Uniunii Europene, la un an de la controversatele alegeri prezidenţiale din 9 august 2020, suspectate de opoziţie şi Occident că au fost fraudate pe scară largă, potrivit dpa.

„UE este pregătită să ia în considerare noi măsuri în contextul dispreţului ostentativ al regimului de la Minsk faţă de angajamentele internaţionale asumate”, a declarat duminică şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Prin „aterizarea forţată şi ilegală” a unui zbor Ryanair în luna mai şi instrumentalizarea migranţilor în scopuri politice, regimul „a sfidat şi mai mult normele internaţionale”, a adăugat Borrell, făcând aluzie, între altele, la cei peste 2.000 de migranţi ilegali înregistraţi la frontiera între Lituania, ţară membră a UE, şi Belarus, doar în luna iulie.

Din punctul de vedere al UE, aceasta este făcut în mod deliberat de către guvernul de la Minsk. Lukaşenko ameninţase în mod deschis că va permite oamenilor din ţări precum Irak, Afganistan sau Siria să treacă frontiera, ca răspuns la sancţiunile UE.

Afirmaţia şefului diplomaţiei europene intervine în ajunul împlinirii unui an de la alegerile prezidenţiale din 9 august trecut.Lukaşenko a fost declarat învingător cu 80,1% din voturi, în pofida acuzaţiilor masive de fraudă electorală.

Manifestaţiile de protest în masă în urma alegerilor au fost reprimate cu brutalitate.

UE nu-l mai recunoaşte pe Lukaşenko drept preşedinte şi a impus sancţiuni în ultimele luni împotriva mai multor responsabili de la Minsk în urma represiunii declanşate împotriva societăţii civile şi a opoziţiei democratice din Belarus.

Cel mai recent, blocul comunitar a instituit şi sancţiuni economice la adresa regimului de la Minsk ca urmare a arestării bloggerului disident Roman Protasevici.

Autorităţile din Belarus au forţat un avion de linie Ryanair – care se îndrepta de la Atena la Vilnius, în Lituania- să aterizeze la Minsk pentru a-l aresta pe opozantul belarus.

Contracandidata lui Lukaşenko la alegerile de anul trecut, opozanta Svetlana Tihanovskaia, care revendică victoria în scrutinul de la 9 august 2020, a îndemnat la o presiune şi mai mare împotriva liderului autoritar din Belarus.

„În acest moment, nimeni nu se poate simţi în siguranţă, inclusiv eu”, a declarat Tihanovskaia, 38 de ani, care trăieşte în exil în Lituania, evocând cazul militantului belarus Vitali Şişov, găsit spânzurat săptămâna aceasta într-un parc din Kiev. El conducea o organizaţie neguvernamentală care oferea ajutor belaruşilor fugiţi din ţară din calea represiunilor.

Situaţia atletei olimpice belaruse Kristina Timanovskaia a arătat că oricine poate fi victima „aparatului represiv” al lui Lukaşenko, a spus Tihanovskaia. Atleta a fugit în Polonia, după ce a spus că se voia transportarea ei cu forţa de la Jocurile Olimpice de la Tokyo la Minsk pentru criticile formulate la adresa unor oficiali sportivi din Belarus.

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi respinge oferta lui Marcel Ciolacu de a intra la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR

Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat dur la invitația premierului Marcel Ciolacu de a...

Actualitate 12 luni ago

George Simion face apel la parlamentarii USR: „Votează contra lui Marcel Ciolacu”

BUCUREȘTI | 27 februarie 2025, În contextul intensificării dezbaterilor parlamentare privind moțiunea de cenzură,...