Streamuri Radio Clasic

Național

USR propune obligarea Agenției pentru Protecția Mediului să publice lista operatorilor de deșeuri și autorizațiile de mediu

Național 15:25

Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) ar putea fi obligată să publice online, într-un registru unic, lista tuturor operatorilor economici autorizați în domeniul gestionării deșeurilor, precum și autorizațiile de mediu deținute de aceștia. Măsura este prevăzută într-o inițiativă legislativă depusă de parlamentarii USR Diana Buzoianu, Cynthia Păun și Aurel Oprinoiu.

Potrivit inițiatorilor, proiectul vine ca reacție la lipsa de transparență din partea unor agenții județene de mediu, care refuză să publice autorizațiile acordate operatorilor de deșeuri, ceea ce face dificilă identificarea celor care desfășoară astfel de activități, atât pentru autoritățile locale, cât și pentru cetățeni sau organizațiile de mediu.

„E extrem de important, într-o țară în care oamenii își pierd ani din viață din cauza poluării, să avem o transparență reală a tuturor avizelor de mediu”, a declarat deputata Diana Buzoianu, președinta Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților.

Proiectul prevede ca ANPM să publice pe site-ul propriu o listă permanent actualizată, în format accesibil și interogabil, cu toți operatorii economici autorizați în domeniul gestionării deșeurilor. De asemenea, vor fi făcute publice și textele autorizațiilor de mediu, iar lista va trebui actualizată de fiecare dată când apar noi autorizări sau suspendări.

Senatoarea Cynthia Păun a subliniat că în lipsa acestor informații, comunitățile pot fi puse în pericol: „Chiar lângă Capitală ne-am trezit, de multe ori, cu depozite de deșeuri, fără să știm cine depozitează și pentru cât timp, până când oamenii s-au alertat că miroase urât. Cetățenii trebuie să știe ce se depozitează lângă ei, fiindcă pe ei îi afectează.”

Senatorul Aurel Oprinoiu consideră că legea va responsabiliza companiile și va încuraja respectul față de comunitățile în care acestea activează: „Prin facilitarea accesului public la aceste informații, facem un pas important spre responsabilizarea companiilor cu activitate cu impact asupra mediului.”

Inițiativa legislativă urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.

comisia europeana, curtea constitutionala, fonduri PNRR, pensii speciale, reforma pensiilorFoto: Shutterstock (Shutterstock)Sursă foto: Shutterstock
Național 4 zile ago

Reacția Comisiei Europene la amânarea deciziei Curții Constituționale privind pensiile magistraților

Comisia Europeană a reacționat la amânarea deciziei Curții Constituționale a României referitoare la reforma...

apel video 112, Ministerul Afacerilor Interne, România apeluri video, sistem localizare Europa, tehnologii avansate localizareFoto: Shutterstock (Shutterstock)Sursă foto: Shutterstock
Național 4 zile ago

România introduce apelurile video la 112: un sistem de localizare avansat

Românii vor avea posibilitatea de a apela serviciul de urgență 112 prin video, ceea...

Național 4 zile ago

Ministerul Apărării clarifică situația resturilor de dronă găsite pe plaja din Mamaia

Ministerul Apărării a oferit detalii despre resturile de dronă descoperite pe plaja din Mamaia,...

Național 4 zile ago

Liderul PNL Brașov respinge alianțele cu AUR și avertizează despre PSD

Adrian Veștea, liderul PNL Brașov, a declarat că partidul său nu va colabora cu...

disciplinele simulării, examenul national de bacalaureat, Ministerul Educatiei, programa disciplinelor, simulare BAC 2026Foto: Shutterstock (Shutterstock)Sursă foto: Shutterstock
Național 4 zile ago

Simularea BAC 2026: Detalii despre programa disciplinelor

Ministerul Educației a publicat programa pentru simularea examenului de bacalaureat din 2026, stabilind datele...

Național 4 zile ago

Investițiile americane în România: întâlnire la Cotroceni cu liderii de afaceri

Președintele Nicușor Dan a avut o întâlnire cu liderii marilor companii americane, exprimând dorința...

Alexandru Bălan, arest preventiv, KGB Belarus, securitatea României, SIS Moldova
Național 4 zile ago

Presupusul spion româno-moldovean rămâne în arest preventiv după respingerea contestației

Instanța supremă a decis ca Alexandru Bălan, suspectat de divulgarea de secrete de stat,...

cuib de barza, intervenția specialiștilor, mutarea cuibului, politiști Cluj, sediul de politieFoto: Shutterstock (Shutterstock)Sursă foto: Shutterstock
Național 4 zile ago

Polițiști din Cluj afectați de un cuib de barză pe sediul lor

Un cuib de barză situat pe hornul sediului de poliție dintr-o comună din Cluj...

Național 5 zile ago

20 de mașini de lux, în valoare de 1,7 milioane euro, transportate din România în Italia

O grupare infracțională a fost identificată pentru transportul a 20 de mașini de lux...

Național 5 zile ago

Au fost anunțate datele și disciplinele pentru simulările examenelor naționale

Ministerul Educației a publicat programele pentru simulările examenelor naționale, programate pentru luna martie 2026,...

ccr, Gheorghe Stan, Guvernul Bolojan, Înalta Curte de Casație și Justiție, legii pensiilor magistrațilorFoto: Shutterstock (Shutterstock)Sursă foto: Shutterstock
Național 5 zile ago

Curtea de Apel București a decis asupra numirilor lui Dacian Dragoș și Mihai Busuioc la CCR

Curtea de Apel București a respins cererile de suspendare a numirilor lui Dacian Dragoș...

Național 5 zile ago

Romsilva confirmă existența drumului forestier din Băneasa din 1974

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a clarificat că drumul forestier din pădurea Băneasa,...

Național 5 zile ago

Pachetul de reformă administrativă, în ultimele etape de aprobat de Guvern

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că Guvernul se află în faza finală de...

Național 5 zile ago

Ordonanța Guvernului privind Metrorex, declarată neconstituțională de CCR

Curtea Constituțională a României a stabilit că Ordonanța Guvernului referitoare la autorizarea și intabularea...

Național 5 zile ago

Persoane înșelate în Prahova prin mesaje false de la „fiul” sau „fiica” lor

Mai multe persoane din Prahova au fost înșelate prin mesaje false pretinzând a fi...

Național 5 zile ago

CCR anulează modificările legislative privind minele și cimitirele

Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională legea care modifica Legea minelor și legislația...

Național 5 zile ago

Transferul centrelor militare județene către MApN, o propunere discutată de Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că transferul centrelor militare județene către Ministerul Apărării Naționale...

Național 5 zile ago

Finanțarea organizațiilor de management al destinației a fost demarată cu 10 milioane euro

Ministrul Irineu Darău anunță că a fost inițiată finanțarea organizațiilor de management al destinației...

Național 5 zile ago

Decizia CCR privind pensiile magistraților amânată din nou pentru 2026

Curtea Constituțională a României a amânat pentru a cincea oară decizia referitoare la reforma...

Național 5 zile ago

Gabriela Firea solicită măsuri imediate în Parlamentul European pentru combaterea abuzului online

Europarlamentarul Gabriela Firea a cerut măsuri urgente în plenul Parlamentului European pentru a combate...

Național 5 zile ago

Judecătorul Gheorghe Stan a confirmat prezența la ședința CCR, în ciuda incertitudinilor

Judecătorul Gheorghe Stan a ajuns la sediul Curții Constituționale, în ciuda speculațiilor privind concediul...

Național 5 zile ago

Dragoș Pîslaru: Increderea Comisiei Europene în România, afectată de întârzierile reformei pensiilor

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a subliniat că încrederea Comisiei Europene în...

Național 5 zile ago

Incendiu devastator în Palazu Mare: O casă a ars pe 300 de metri pătrați

Un incendiu puternic a cuprins o locuință din Palazu Mare, afectând o suprafață de...

Național 5 zile ago

Adoptă un urs de Valentine’s Day: O inițiativă inedită din Brașov

Asociația Milioane de Prieteni din Brașov propune o alternativă originală pentru Valentine’s Day, invitând...