Streamuri Radio Clasic

Top News

Acord în Congresul SUA pentru încheierea paraliziei bugetare

Top News 08:15

După 40 de zile de blocaj fără precedent, senatorii americani au ajuns la un acord provizoriu care ar putea pune capăt „shutdown-ului” guvernamental ce a paralizat o parte din serviciile publice ale Statelor Unite.

Reprezentanţii republicani şi democraţi au convenit asupra unui plan de finanţare temporară a administraţiei federale până în luna ianuarie, potrivit posturilor CNN şi Fox News. Măsura ar urma să fie votată în Camera Reprezentanţilor înainte de a ajunge la Casa Albă pentru promulgare.

„Se pare că ne apropiem de sfârşitul «shutdown-ului»”, a declarat preşedintele Donald Trump, la întoarcerea din weekendul petrecut la reşedinţa sa din Florida, Mar-a-Lago.

Blocajul bugetar, început la 1 octombrie, a forţat sute de mii de angajaţi federali să lucreze fără plată, afectând totodată funcţionarea programelor sociale, a traficului aerian şi a serviciilor publice esenţiale. Acordul din Senat prevede refinanţarea programului de ajutor alimentar care sprijină aproximativ 42 de milioane de americani şi restabilirea plăţilor către beneficiarii acestuia.

De asemenea, documentul include anularea concedierii a mii de funcţionari federali dispusă luna trecută de preşedinte şi lansarea unui vot privind prelungirea ajutoarelor pentru sănătate, care urmează să expire la sfârşitul anului.

„Propunerea va proteja funcţionarii federali împotriva concedierilor abuzive, îi va reintegra pe cei disponibilizaţi pe nedrept şi va garanta plata retroactivă a salariilor”, a declarat senatorul democrat Tim Kaine.

Totuşi, opoziţia democrată îşi menţine rezervele. Liderul minorităţii din Senat, Chuck Schumer, a criticat faptul că prelungirea ajutoarelor medicale este condiţionată de un vot separat. „Această luptă va continua şi trebuie să continue”, a spus el în plenul Senatului.

Dacă acordul va fi aprobat de ambele camere, administraţia Trump ar putea relua integral activitatea guvernamentală în următoarele zile, punând capăt celui mai lung „shutdown” din istoria recentă a Statelor Unite.

donald trump, Mark Rutte, NATO, retragera trupelor, state europeneSursă foto: Shutterstock
Top News 31 de minute ago

Europenii reacționează la retragerea trupelor din Germania, afirmă secretarul-general NATO

Europenii „au înțeles mesajul” lui Trump, afirmă secretarul-general al NATO Secretarul general al NATO,...

Top News 35 de minute ago

Anca Dragu, posibil premier tehnocrat, vizită la Palatul Victoria

Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, la Palatul Victoria Anca Dragu a ajuns...

Top News 37 de minute ago

Tribunalul obligă România TV la plata a peste 3 milioane de lei pentru denigrare

Campania de denigrare a Asociației Dăruiește Viața, sancționată de Tribunalul București Tribunalul București a...

Top News 2 ore ago

Urs surprins pe strada Cloșca din Brașov, autoritățile emit mesaj Ro-Alert

Urs semnalat pe strada Cloșca din Brașov, autoritățile emit mesaj Ro-Alert Un urs a...

Top News 2 ore ago

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2, debut de 77 de milioane de dolari în box office”

Diavolul se îmbracă de la Prada 2 debutează pe primul loc în box office...

Top News 2 ore ago

Aterizare de urgență pentru avionul premierului spaniol Pedro Sanchez la Ankara

Avionul premierului spaniol Pedro Sanchez a efectuat o aterizare de urgență la Ankara Avionul...

angajatorii Bulgaria, Asociatia Capitalului Industrial, pierderi economice, reglementari actuale, zile libere suplimentareSursă foto: Shutterstock
Top News 3 ore ago

Angajatorii bulgari cer eliminarea zilelor libere suplimentare pentru weekend

Angajatorii din Bulgaria solicită eliminarea zilelor libere suplimentare pentru weekend Organizaţia patronatelor din Bulgaria...

Top News 6 ore ago

Rudy Giuliani, fost primar al New York-ului, internat de urgență în stare critică

Fostul primar Rudy Giuliani, internat de urgență în stare critică Rudy Giuliani, fost primar...

Top News 19 ore ago

Aglomerație pe DN1: Poliția intervine pentru fluidizarea circulației pe Valea Prahovei

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă cu dificultate pe DN1 Polițiștii rutieri din județul...

Top News 2 zile ago

AUR rămâne lider în intențiile de vot, dar înregistrează o scădere semnificativă

Sondaj CURS: AUR rămâne pe primul loc în intențiile de vot, dar în scădere...

Top News 2 zile ago

BBC News anunță concedieri masive în urma reducerilor de costuri de 15%

BBC News va suferi reduceri semnificative, cu 2.000 de concedieri anunțate Departamentul de știri...

Top News 3 zile ago

„Lentila de contact” – Stelian Tănase despre moțiunea de cenzură

Vineri, 1 mai, de la ora 12:00, la Radio Clasic, Stelian Tănase analizează, în...

Top News 3 zile ago

Ambasadorul României în SUA, omagiu emoționant pentru diplomatului Mircea Răceanu

Ambasadorul României în SUA, la ceremonia funerară a lui Mircea Răceanu Ambasadorul României în...

antioxidanti cafea, cafeaua cu lapte, combinatie daunatoare, experti sanatate, lapte de vacaSursă foto: Shutterstock
Top News 3 zile ago

Cafeaua cu lapte de vacă: o combinație dăunătoare sănătății, avertizează experții

Cafeaua cu lapte de vacă, o combinație dăunătoare sănătății Experții avertizează că adăugarea laptelui...

angajati Romania, demisie angajati, moralul angajatilor, puterea de cumparare, studiul MKOR 2026Sursă foto: Shutterstock
Top News 3 zile ago

O treime dintre angajații români intenționează să demisioneze din cauza epuizării

Angajați din România epuizați: o treime dintre aceștia intenționează să demisioneze Românii se confruntă...

Top News 3 zile ago

Alertă aeriană în Tulcea după atacul cu drone în Ucraina

Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după un atac cu drone în apropierea graniței...

Top News 4 zile ago

GPT-6, anunțat printre glume cu „goblini”

Sam Altman a alimentat speculațiile despre GPT-6 printr-o glumă aparent minoră, făcută în contextul...

Sursă foto: Shutterstock
Top News 4 zile ago

Petrolul ajunge la cel mai ridicat nivel din 2022

Prețul petrolului a atins cel mai ridicat nivel din 2022, după apariția unor informații...

campanie farse, oficiali americani, român extrădat, swatting, Thomasz SzaboSursă foto: Shutterstock
Top News 4 zile ago

Român condamnat la patru ani de închisoare pentru campania de „swatting” în SUA

Un român condamnat la patru ani de închisoare pentru „swatting” în SUA Un cetățean...

Top News 4 zile ago

Zelenski solicită SUA informații despre armistițiul propus de Rusia pentru 9 mai

Zelenski solicită SUA detalii despre propunerea rusă de armistițiu de 9 mai Președintele Ucrainei,...

Top News 4 zile ago

Spider-Man 4 clarifică misterul cronologiei. Noi detalii din culise

Noile detalii apărute despre „Spider-Man: Brand New Day” au provocat confuzie în rândul fanilor...

Sursă foto: Shutterstock
Top News 4 zile ago

Vinurile la modă golesc portofelul

Creșterea accelerată a prețurilor din industria vinului îi obligă pe consumatori să privească dincolo...

Sursă foto: Shutterstock
Top News 4 zile ago

Inteligența artificială redă speranța în cazuri de infertilitate

O nouă tehnologie bazată pe inteligență artificială reușește să găsească spermatozoizi acolo unde medicii...

Top News 4 zile ago

Cabinetul Bolojan adoptă măsuri pentru accelerarea investițiilor prin PNRR înainte de termenul-limită

Măsurile Cabinetului Bolojan pentru accelerarea investițiilor prin PNRR Cabinetul Bolojan a analizat recent două...