Streamuri Radio Clasic

Național

Primarul Buzăului se alătură echipei lui Titus Corlăţean în cursa pentru şefia PSD

Național 08:56

Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, cunoscut pentru criticile sale la adresa actualei conduceri a PSD, a anunţat public că se alătură echipei senatorului Titus Corlăţean, care şi-a declarat candidatura la preşedinţia partidului, în perspectiva Congresului programat pentru această toamnă.

Într-o postare pe Facebook, edilul a reamintit că Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, şi-a propus să schimbe actuala conducere a PSD, pe fondul rezultatelor electorale slabe şi al scăderii încrederii în partid. „Din păcate, rezultatele politice obţinute, respectiv patru rânduri de alegeri pierdute şi acest 13% în sondaje arată că PSD-ul şi-a pierdut mult din încrederea oamenilor. Neîncrederea se datorează în primul rând modului în care fosta şi actuala conducere a PSD, alături de PNL, au gestionat problemele ţării, ducând România într-o criză profundă, care îi va afecta pe toţi românii, pentru mult timp”, a afirmat Toma.

Primarul a susţinut ideea lansată de Corlăţean, potrivit căreia în rândul social-democraţilor există „o mare de membri şi simpatizanţi care doresc o schimbare în bine”, iar noul proiect politic trebuie să fie construit pe oameni „pregătiţi, de calitate, credibili şi cu moralitate”.

„Mult succes, domnule Titus Corlăţean!”, şi-a încheiat mesajul Constantin Toma, confirmând astfel sprijinul său în lupta internă pentru conducerea PSD.

Național 9 ore ago

e-Factura devine obligatorie pentru freelanceri începând cu 1 iunie 2026

e-Factura devine obligatorie pentru freelanceri și creatori de conținut din 2026 Persoanele fizice care...

Național 9 ore ago

Incendiu devastator în Sectorul 5: Pompierii intervin, mesaj Ro-Alert emis

Incendiu puternic în Capitală, intervenție masivă a pompierilor Un incendiu puternic a afectat mai...

Național o zi ago

Scenariul unui guvern monocolor PNL sau PSD, discutat în Parlament

Guvern monocolor: scenariu vehiculat de parlamentari Ipoteza formării unui guvern monocolor, fie de către...

Național o zi ago

IGSU trimite forţe suplimentare în Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, sub cod portocaliu

IGSU trimite forţe suplimentare în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, sub cod portocaliu Inspectoratul...

Național o zi ago

Petrișor Peiu: Nicușor Dan se exprimă lozincard, AUR vrea la guvernare

Șeful senatorilor AUR, Petrișor Peiu, critică exprimarea lui Nicușor Dan Petrișor Peiu, liderul senatorilor...

Național 2 zile ago

AUR propune majorarea pensiilor și reducerea TVA-ului prin tăierea cheltuielilor neesențiale

AUR propune măsuri pentru majorarea pensiilor și reducerea TVA-ului Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR,...

Național 2 zile ago

Legea esențială pentru PNRR, blocată în Parlament de trei ani, riscă penalități mari

O lege esențială pentru PNRR, blocată în Parlament de trei ani România se află...

Național 2 zile ago

Bolojan critică gestionarea proiectului mini-reactoarelor de la Doicești ca o parazitare a statului

Cine a parazitat cămările statului? Bolojan dă un exemplu Ilie Bolojan a subliniat recent...

candidati parchete, marile parchete, Marius Voineag, nicusor dan, Parchetul General
Național 2 zile ago

Nicușor Dan vizitează BSDA 2026, evenimentul major al industriei de apărare

Președintele Nicușor Dan vizitează BSDA 2026, un eveniment record pentru industria de apărare Președintele...

Național 3 zile ago

Grindeanu cere urgent lista proiectelor legislative de la ministrul Pîslaru

Sorin Grindeanu solicită urgent lista proiectelor legislative de la Dragoș Pîslaru Sorin Grindeanu, liderul...

Național 3 zile ago

Rețea internațională de medicamente contrafăcute, destructurată în România și alte țări europene

Rețea internațională de medicamente contrafăcute, destructurată în România și alte țări Procurorii din România,...

Național 3 zile ago

Protest al angajaţilor Apele Române pentru drepturi şi deblocarea angajărilor

Sindicaliştii din Apele Române protestează la Bucureşti pentru drepturile angajaţilor Sute de angajaţi ai...

Național 3 zile ago

Mark Rutte a refuzat foie gras la dineul de la București

Detalii picante de la dineul summitului B9 de la București: ce nu a vrut...

economia europeana, liderii europeni, Mario Draghi, măsuri urgente, prețurile la energieSursă foto: Shutterstock
Național 4 zile ago

Fluxuri de aproape 2 miliarde euro în numerar, riscuri de spălare a banilor în România

Corpul de Control al Ministerului Finanțelor: Fluxuri de aproape 2 miliarde euro în numerar...

Național 4 zile ago

Ministerul Mediului lansează achiziția pentru platforma de digitalizare a procedurilor de mediu

Ministerul Mediului a demarat achiziția pentru platforma de digitalizare a mediului Ministerul Mediului, Apelor...

Național 4 zile ago

Uzina Mecanică Sadu, revitalizată prin programul SAFE, va produce muniție în România

Uzina Mecanică Sadu, inclusă în programul SAFE pentru revitalizarea armamentului românesc Uzina Mecanică Sadu...

Național 4 zile ago

Grindeanu răspunde lui Bolojan: PSD a adus România în UE și NATO

Sorin Grindeanu răspunde criticilor lui Bolojan despre PSDism Sorin Grindeanu a reacționat la afirmațiile...

an scolar 2026-2027, calendar admitere liceu, Ministerul Educatiei, probe aptitudini, repartizare computerizataSursă foto: Shutterstock
Național 4 zile ago

Înscrierile pentru admiterea la liceu 2026-2027 au început, află detalii importante

Calendar admitere liceu 2026-2027: Înscrierile pentru probele de aptitudini au început Elevii care finalizează...

Național 4 zile ago

Vlad Gheorghe: Alegerile anticipate sunt soluția crizei politice actuale

Alegeri anticipate, soluția propusă de consilierul lui Ilie Bolojan Consilierul onorific al premierului interimar...

Național 4 zile ago

România primește o alocare record de 500 de milioane de euro din granturi SEE și norvegiene

România primește peste 500 de milioane de euro prin noile granturi SEE și norvegiene...

Național 4 zile ago

DNA desfășoară o acțiune la Autoritatea Vamală Română, vizată o rețea de vameși din Constanța

Acțiune DNA la Autoritatea Vamală Română: Vizată o rețea de vameși din Constanța O...

Național 4 zile ago

PSD îl acuză pe Bolojan de gestionare defectuoasă după recesiunea confirmată de INS

Bolojan, atacat de PSD după recesiunea confirmată de INS Liderii PSD, Mihai Fifor și...

Național 4 zile ago

Pădurea Băneasa, afectată de o invazie de omizi, fără riscuri pentru copaci

Invazie de omizi în Pădurea Băneasa, mii de copaci afectați Pădurea Băneasa, cea mai...

Național 5 zile ago

Pasajul Basarab primește 21 milioane de euro pentru reparații, după 15 ani fără recepție

Pasajul Basarab primește 21 milioane de euro pentru reparații, deși nu a fost recepționat...